Bibliile pe vremuri aveau (È™i) ilustraÈ›ii. Acestea aveau rolul să deschidă orizontul hermeneutic al cititorului într-o manieră plăcută È™i educativă. Cu secole în urmă, puÈ›ini erau È™tiutori de carte, însă, spre deosebire de noi, cunoÈ™teau arta privirii îndelungi, a contemplării. Imaginea – mai ales atunci când reda scene din Scriptură – era pentru ei o lume plină de semnificaÈ›ii. GeneraÈ›ii la rând, bărbaÈ›i È™i femei, tineri È™i vârstnici, n-au contenit să-È™i umple mintea cu marile adevăruri într-o manieră viziuală.
Imaginea care însoÈ›eÈ™te acest eseu descrie învierea lui Eutih, despre care citim în Faptele Apostolilor 20.9-12. Fotocopiată dintr-o Biblie din anul 1728, această interpretare vizuală a pasajului este extraordinară. Scena redă impecabil panica generală, drama subită ce survine după o părtășie înaltă. Inert È™i neajutorat, Eutih este ridicat pe braÈ›e într-o convulsie terifiantă. Nu mai este nici o È™ansă. Tulburarea cade precum o avalanșă de zăpadă în faÈ›a căreia nimeni nu se poate opune. Dar Pavel este deasupra lui. ÃŽl fixează cu privirea – după cum observaÈ›i – È™i-i liniÈ™teÈ™te pe ucenici. Nu peste multă vreme flăcăul va fi adus viu între ei. ÃŽn doar câteva momente întreaga întâmplare va deveni istorie, iar părtășia poate să continue.
Ilustratorul de atunci – Gerard Hoet (1648-1733) – insistă asupra dezastrului. Ochii privitorului sunt încremeniÈ›i asupra personajelor. Căderea în gol a lui Eutih trebuie pusă în antiteză cu adânca părtășie ce o precede. Să nu uităm: apostolul Pavel predica, auditoriul era captivat, iar Duhul Sfânt îi cerceta pe oameni. Privit sub acest unghi, incidentul pare ca o întrerupere încărcată emoÈ›ional dar care – slavă Domnului – se soluÈ›ionează cu bine. Este un timp al minunii, al deznodământului fericit. Prin Biserică, Mântuitorul continuă să înfăptuiască lucruri pe care El însuÈ™i le-a făcut când era pe pământ.