S-a dus dintre noi înainte ca vocea ei să-și găsească locul meritat. Cel puțin eu așa cred. Un glas de o asemenea calitate, o sensibilitate atât de profundă merita o mai bună mediatizare. Marilena Dobre, căci despre ea este vorba, a decedat marți noaptea într-un spital din New York. Ajunsese acolo deja în comă, dar însoțită de speranțele și rugăciunile celor dragi. De fapt, ultimele săptămni au fost critice. Medicii americani n-au mai apucat să realizeze transplantul de ficat pentru că nu mai aveau la cine. Au declarat că, oricum, operația n-ar fi reușit. Dezondământul ar fi fost același… din nefericire.
La 43 de ani, Marilena a plecat lăsând în urmă amintiri sângerânde și vise năruite. A debutat în 1997, la Mamaia, iar de atunci a cântat cu o pasiune molipsitoare. Ovidiu Komornyik nu se sfiește s-o vadă ca pe o soră, iar alți artiști de talie nu se rețin să verse lacrimi. A lucrat câțiva ani la Teatrul de Revistă din București, dar a fost cunoscută în special pentru prestațiile ei în locuri publice. Nu avea fițe, nu avea pretenții, pentru că-și iubea prea mult meseria. De fapt, nu era o meserie, era modul ei de viață.
Iutubul ce vi-l ofer drept argument vorbește de la sine. Nu a cântat orice texte… ce din coa(r)dă au să sune. Și-a respectat publicul și, repet, merita mai mult sub aspect mediatic. Într-o țară unde televiziunile comerciale se lăfăie, ea a avut prea puțin loc. Știți de ce? Pentru că era o altă plămădeală, era altceva. Ne părăsește, așadar, o aristocrată a muzicii de suflet. Marilena cânta bine, din inimă și… atât de românește!
