După ce i-am amintit pe Farel și Viret, iată-ne față în față cu al treilea contemporan de-al lui Calvin. Probabil mai puțin cunoscut decât ceilalți doi dar nu mai puțin important. Istoria nu este dreaptă. Cântarul ei este uneori părtinitor, iar personalitățile contemporane cu cei mai impozanți rămân în umbră. Așa s-a întâmplat și cu A. Froment, de altfel o personalitae marcantă a epocii.
(3) Antoine Froment (1508-1581) și-a început slujirea în anul 1532, la Geneva. Ucenic de-al lui Farel, el și-a acompaniat maestrul în turnee evanghelistice prin Elveția și a avut parte de mari satisfacții spirituale. Activitatea sa era una semiclandestină și care implica o seamă de riscuri pentru el și cei apropiați. Cu toate acestea a perseverat în condiții grele și a dat dovadă de un curaj exemplar. A dezvoltat un sistem eficace de instrucție biblică populară, punând bazele lucrării de mai târziu a lui Jean Calvin.
Îl putem vedea pe Froment drept un înainte mergător de-al lui Calvin, ca un constructor care pune temelia pe care se va clădi ulterior. Om al cărții și cu un simț didactic strălucit, reformatorul Froment a elaborat o platformă a școlii care mai târziu va promova și dezbate marile doctrine protestante. Calvin va lucra cu multă ușurință pe scheletul deja pregătit și va putea să-și extindă misiunea.
În 1533, în timp ce rostea o predică destul de caustică într-un loc public din Molard, preoții catolici însoțiți de poliție l-au oprit amenințându-l cu detenția. În următoarea noapte Froment va pleca din oraș (se întâmpla în luna februarie), dar se va întoarce regulat pentru a-i ajuta pe Farel, Viret și Calvin. În 1549 el a fost angajat de Bonivard, istoricul oficial al republicii, pentru a-l asista în scrierea cronicii sale definitivată în 1552.
Anul 1553 a fost un an al încercării. Soția sa devotată se stinge, iar el alege să desfășoare în continuare o carieră laică: notar public la Geneva. Se dedică cu acceași pasiune și muncii juridice, devenind unul dintre cei mai proeminenți funcționari ai cantonului. În 1961 se recăsătorește, iar în anul următor survine marea sa cădere: adulterul. Se dovedește o relație extraconjugală cu una dintre servitoare, motiv pentru care este depus în închisoare între anii 1562-1572. I se parmite apoi reîntoarcerea la Geneva unde aplică din nou pentru meseria de notar. O obține în 1574 și rămâne în această funcție până la moarte.
Iată un destin interesant, cu o pată neagră la final. Este onest să spunem tot ce e de spus despre reformatorii noștri mai mult sau mai puțin cunoscuți. Cum a evaluat Dumnezeu întreaga sa activitate și cât de mult s-a căit Froment pentru acel derapaj… numai Dumnezeu știe. Mărturiile istorice confirmă o pocăință profundă în ultimii ani. Oricum, aportul adus de acesta vreme de câteva decenii bune nu paote fi contestat. Reforma geneveză ar fi fost mult mai săracă fără un astfel de truditor.
Prin cele spuse mai sus nu am încercat să umbresc personalitatea lui Calvin. Am trăit aproape patru ani în Geneva și mi-a fost dat să văd etosul calvin la el acasă. Am rămas impresionat pe viață, iar anumite principii încerc să le aplic în contextul meu de slujire. Cu toate acestea, am incercat să fac dreptate acestor trei corifei ai Reformei care în spațiul românesc sunt cvasinecunoscuți. Biografiile lor înseamnă mult pentru istoria creștinismului în general și pentru spiritul protestant în special.