Autor cunoscut și îndrăgit, Andy Stanley revine – prin intermediul Editurii Scripturm (Oradea) – în peisajul editorial românesc. După ce ne obișnuise cu lucrări sau conferințe pe teme de eclesiologie – atât de populare în occident – iată-l pledând pentru Credința irezistibilă. În esență, este vorba de o evaluare a Noului Testament din perspectiva trăirii creștine, o recentrare a marilor adevăruri în mesajul fundamental al lui Isus. Acest lucru se realizează printr-o retorică excelentă și prin capacitatea autorului de-a se face înțeles, chiar atunci când spune lucruri complicate. Registrul cărții constă în comparația permanentă a Noului Testament în raport cu Vechiul, o dovedire plastică a raportului de suprioritate a Testamentului cel Nou. Astfel, prima parte a Bibliei nu este altceva decât anticipare, o pregustare a ceea ce a urmat prin colecția Noului Testament. Evangheliile, epistolele, Faptele Apostolilor și Apocalipsa reprezintă – în exclusivitate – ceea ce contează, dacă privim întreaga poveste din perspectivă strict creștină.
Cititorul va observa că lucrurile merg chiar mai departe. Vechiul Testament este pur și simplu văzut ca o simplă literatură ebraică, interesantă și utilă, însă fără a avea – nici pe departe – aceeași valoare cu Noul. Toate cărțile veterotestamentare au jucat un rol „utilitar” în pregătirea conștiinței istorice în vederea primirii evenimentului Hristos și a tuturor învățăturilor care derivă din acesta (evangheliile și epistolele). Ca literatură însă, Vechiul Testament este cât se poate de interesant, chiar moralizator, cu toate că anumite aspecte ale lui sunt atât de greu de armonizat cu revelația deplină venită prin Hristos. Acesta este motivul pentru care inclusiv editura și-a luat măsuri de siguranță, publicând o prefață consistentă la ediția în limba română pe care trebuie să o citim ca pe o prudență necesară.
De-a lungul cărții, autorul afirmă că – exclusiv în Noul Testament – aveam lucruri noi, etică nouă și abordare nouă. Noutatea adusă de colecția celor 27 de cărți este absolută și nu se întemeiază necesarmente pe premisele Vechiului Testament. Deși totul s-a desfășurat într-un context iudaic, ni se atrage atenția să nu confundăm niciodată mediul cu mesajul, nici pe Isus care – deși a fost evreu, etnic vorbind – ar trebui văzut în primul rând ca Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.
Așadar, ce-ar fi de spus despre o lectură care indignează pe alocuri?! Concluziile și aplicațiile sunt juste și creștinești. Suntem invitați să acordăm o mai mare atenție mesajului lui Hristos și chiar să-l aplicăm la nivel individual și comunitar. Deși maniera în care își construiește argumentarea este uneori discutabilă – mai ales din punct de vedere biblist -, intenția pe care autorul o are e sinceră și constructivă. În ansamblul ei, cartea poate fi o precauție pentru cei care au tendința să supraevalueze Vechiul Testament în raport cu Noul. Prin evenimentul pe care-l descrie – întruparea și lucrarea lui Hristos – acesta din urmă este apogeul revelației lui Dumnezeu pentru oameni. Nicio clipă n-ar trebui să uităm asta. Ba chiar mai mult, ar trebui să fim mult mai creativi în a propovădui specificul și unicitatea vieții creștine în raport cu orice altă propunere concurentă. Dincolo de radicalismul (neașteptat) al autorului, cartea merită citită, ba chiar citată parțial. Mereu credința ar trebui să ne fie hrnăită din învățătura lui Hristos și a apostolilor, pentru că doar în felul acesta ea poate deveni cu adevărat irezistibilă.