La 26 octombrie 901, după 53 de ani de viață, se stingea Regele Alfred – unul dintre cei mai luminați monarhi ce-au trăit vreodată. A fost un rege iubit și admirat nu doar de contemporani, ci și de generațiile următoare. De la 17 ani suferea de-o boală incurabilă la vremea aceea, pe care a dus-o totuși pe picioare ani buni. Niciodată n-a făcut caz de sănătatea lui precară, ba dimpotrivă s-a implicat în foarte multe lucruri. Biograful său, Edmund Burke scria:
Nimeni nu poate rămâne indiferent când vede cum un prinț, care a trăit vremrui atât de tulburi, care a condus 54 de bătălii, care a readus ordinea în provinciile dezbinate, care a fost nu doar legiutor dar și judecător, și care pe lângă toate acestea și-a supravegheat în mod continuu armatele, flotele, traficul din împărăție, veniturile și conduita tuturor ofițerilor săi, a reușit să investească atât de mult timp în domeniul practicilor religioase și al cunoașterii speculative. Efortul conjugat al tuturor înzestrărilor și virtuților sale pare să-i fi dat forța interioară necesară în toate aceste domenii.
Regele Alfred a fost numit protestantul dinaintea protestantismului, tocmai pentru pioșenia sa exemplară. Și-a uimit supușii prin strictețea stilului său de viață, prin cumpătarea și buna sa cuviință. A lăsat în urmă un model de om care dăiune până azi. De asemenea, a ridicat standardul monarhiei britanice la înalte cote, obligându-și oarecum succesorii la demnitate și excelență. Nu e de mirare că la înmormântarea lui întreg poporul l-a plâns, pomenindu-i caracterul și acțiunile vreme îndelungată.