La 13 decembrie 1886, în comuna Bădălan (jud. Galați) se năștea marele tenor Nicolae Leonard. I se spunea mai mult Nae, o formă de alint folosită în epocă. Micuțul avea să simtă asprimea vieții foarte devreme. A rămas orfan de mamă pe când avea un an, iar acesta nu era decât începutul. Vitregii de tot felul îl vor urmări, după ce – împreună cu tata – se mută la Buzău. Tatăl se recăsătorește, iar noua sa mămică – Elena – se va dovedi o bună călăuză. După ce absolvă clasele primare, Nae va fi înscris la cursuri de vioară, memorând cu ușurință texte de operă și operetă. Din păcate, pe când abia împlinise 14 ani, se stinge și mama Elena (în urma unei boli la piept). Rămâne orfan pentru a doua oară, dacă se poate spune așa. Înscriindu-se parcă într-o tradiție de familie, tatăl său – Constantin – se mută în București împreună cu băiatul. Acest bărbat lasă în urmă două traume teribile: înmorâmantarea celor două soții, la Galați și, respectiv, Buzău.
În capitală, Nae intră în lumea bună și selectă a muzicienilor. Face studii aprofundate în domeniu, începe să fie distribuit în piese de operă și se dovedește extrem de talentat și sârguincios. La vârste încă fragede, el începe să fie tot mai cunoscut printre artiști. Nu întâmplător el a fost supranumit Prințul operetei. Faima obținută în țară și străinătate nu-i va ciunti în nici un fel caracterul. Va rămâne același artist devotat muzicii, prieteniei și frumosului. Din păcate, destul de devreme (anul 1928), devine tot mai bolnav. Accesele de tuse și starea de moliciune fizică îl acaparează tot mai tare. La ultimul spectacol a tușit stânjenitor de tare și de mult, dar lucrurile au devenit mai tragice. Înainte de finalul piesei, Nae se prăbușește pe scenă, acela fiind ultima prestație publică. Este internat la un sanatoriu, unde primește îngrijiri medicale aferente. Starea de sănătate se înrăutățește, parcă în ciuda preocupărilor celor din jur. Este transportat acasă la tatăl său (care atunci locuia în Câmpulung), unde își așteaptă prematurul sfârșit. Retras, discret și zâmbind – așa cum se cade oamenilor mari – Nae Leonard se stinge în camera sa, în timp ce asculta la gramofon o piesă clasică cu el însuși.
A trăit puțin dar intens. A lăsat în urmă o pildă demnă de urmat. Lecția sa ne învață că împrejurările vieții nu trebuie să ne înfrângă. Suntem chemați să ne trăim fiecare zi, la cel mai înalt nivel. Biografia acestui om este nedrept de puțin cunoscută, iar micul nostru eseu își dorește să îndrepte această eroare. Sperăm s-o fi reușit cât de cât.