Evenimentele de la Întrupare până la Înălțare și Cincizecime aduc în lume Biserica în calitate de comunitate liturgică, având conștiință și articulare treimică în unitatea ei… Această nouă familie – Trup al lui Hristos și Comuniune a Duhului Sfânt – a scris Evanghelia, care nu este o expunere sistematică a învățăturii creștine, tocmai pentru că nu e vorba de o doctrină. Isus n-a lăsat un sistem filozofic, nici n-a întemeiat o simplă religie. El a lăsat Trupul Lui și a trimis pe Duhul Său. Iar Evangheliile sunt fragmente de bază din viața lui Isus și din experiența noii comunități în Hristos… Astfel, putem spune că Evanghelia este în esență o carte „privată”. Ea aparține Bisericii, care are o misiune pancosmică. Sau, altfel spus, în afara Bisericii evanghelia este o carte pecetluită și de neînțeles…
Mai târziu, când vor apărea alte nevoi, Biserica va formula dogma, care nu e nimic altceva decât expresia, într-un mod aparte, a adevărului ce exista deja în sânurile ei încă din ziua Cincizecimii…
Evanghelia și dogma sunt expresii ale aceluiași Duh al Bisericii. Nici când a scris Evanghelia Biserica nu face filologie, nici când a formulat dogma nu face filozofie, ci, și într-un caz și în altul, exprimă plinătatea vieții celei noi, care se ascunde în te ea. De aceea, nici Evanghelia nu poate fi înțeleasă în afara Bisericii, nici dogma în afara cultului.
(Vasilios Gondikakis, Intrarea în Împărăție sau modul liturgic, ediția a II-a, Deisis, Sibiu, 2007, pp. 21-22)