De câțiva ani fac o pasiune pentru Teilard de Chardin. Ideile profunde, scriitura cuceritoare și retorica desăvârșită m-au atras de la prima întâlnire. În cartea Mediul Divin (Herald, 2007) reputatul teolog face o scurtă analiză a unui raport întreit: om-lume-Dumnezeu. Prins între ambele realități, omul trebuie să dea Cezarului ce-i aparține, dar în aceeași măsură să-I dea și lui Dumnezeu ce trebuie.
La un moment dat – în debutul cărții – autorul imaginează o scrisoare pe care o adresează cititorului. V-o ofer cu drag, spre meditație și înțelepțire…
Dorești, dragă prietene, să conferi o nouă valoare muncii umane pe care ascetica și perspectivele creștine par să o deprecieze? Ei bine, topește în ea substanța miraculoasă a bunei credințe. Purifică-ți intenția și atunci cea mai neînsemnată dintre acțiunile tale se va umple de Dumnezeu.
Fără îndoială că substanța actelor tale nu are vreo valoare absolută. Fie că oamenii descoperă un fenomen, află sau pierd un adevăr, fie că ei crează sau nu frumuseți ale muzicii ori ale imaginilor, fie că organizarea lor pământească este mai mult sau mai puțin reușită, acestea nu au o importanță de prim ordin pentru Cer. Într-adevăr, nimic din aceste descoperiri sau creații nu reprezintă piatra cu ajutorul căreia va fi zidit Noul Ierusalim. Cea ce va lăsa însă o urmă acolo sus, ceea ce va rămâne mereu, este faptul că ai acționat, în toate situațiile, conform voinței lui Dumnezeu.
El nu are nevoie în nici un fel de roadele activității tale laborioase, întrucât El s-ar putea oferi întru totul și fără tine. Ceea ce-L interesează în mod exclusiv, ceea ce dorește cu ardoare, este potrivitul folos al libertății tale și preferința pe care i-o acorzi acesteia în raport cu obiectele ce te înconjoară.
Înțelege bine acest lucru: pe pământ, lucrurile nu îți sunt date decât ca pietre de încercare prin care să îți purifici spiritul și sufletul. Te afli pe un teren al încercării, după care Dumnezeu poate hotărî dacă ești în drept de a fi înălțat la cer, în prezența Sa. Ești pus la încercare. Din acest moment, contează mai puțin prețul și soarta roadelor pământului. Problema este de a ști dacă te vei fi slujit de ele pentru a învăța cum să slujești și cum să iubești.
Prin urmare, nu te încrede în învelișul grosolan al lucrărilor omenești. Nu e decât pai mistuit de foc ori lut fragil. Gândește-te însă că în fiecare din vasele acestea plăpânde vei putea însufleți, precum o sevă sau un lichid prețios, spiritul smereniei și al unirii cu Dumnezeu. Dacă scopurile pământești nu au vreo valoare în sine, poți iubi în ele ocazia pe care ți-o oferă de a dovedi Domnului credința ta.