Eticheta

Teilhard de Chardin

T

Rugăciune (18)

Doamne, era o mângâiere să simt, în toiul efortului, că prin propria-mi devenire spoream influența pe care o ai asupra mea; la fel de mângâietor era să mă abandonez Providenței Tale, îndemnat de viața-mi lăuntrică sau de cursul favorabil al evenimentelor. După ce voi fi aflat bucuria de a folosi orice sporire pentru a te ajuta să te împlinești în mine, ajută-mă la rându-Ți să ajung netulburat pe...

Rugăciune (17)

Da, Doamne, cred: și voi crede cu atât mai bucuros cu cât nu e voarba doar de pacea mea, ci de propria-mi desăvârșire: Tu ești izvorul avântului și sensul imboldului a căror împlinire am urmărit-o sau am înlesnit-o în cursul întregii mele vieți. Tot Tu ești cel care însuflețești pentru mine, prin prezența Ta în toate, nenumăratele influențe a căror țintă sunt neîncetat. În Viața ce izvorăște în...

Rugăciune (16)

Isuse, Mântuitor al lucrării umane, căreia Îi oferi rațiunea actului, Mântuitor al suferinței omenești, căreia Îi oferi valoarea vieții, fii izbăvirea unității umane, silindu-ne să ne uităm josnicia și, cu sprijinul Tău, să ieșim în larg, pe oceanul necunoscut al milei.
(Teilhard de Chardin)

Rugăciune (15)

Doamne, ajută-mă să văd în viața celuilalt strălucirea chipului Tău. Lumina orbitoare a ochilor Tăi, aprinsă în adâncul celor ce sunt, m-a călăuzit în împlinirea oricărei lucrări, în depășirea oricărei greutăți. Fă-mă să te zăresc chiar și, cu deosebire, în esența, în desăvârșirea, în punctul cel mai îndepărtat al sufletului fraților mei.
(Teilhard de Chardin)

Dragă prietene…

De câțiva ani fac o pasiune pentru Teilard de Chardin. Ideile profunde, scriitura cuceritoare și retorica desăvârșită m-au atras de la prima întâlnire. În cartea Mediul Divin (Herald, 2007) reputatul teolog face o scurtă analiză a unui raport întreit: om-lume-Dumnezeu. Prins între ambele realități, omul trebuie să dea Cezarului ce-i aparține, dar în aceeași măsură să-I dea și lui Dumnezeu ce...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.