- Pentru că a dat Ierusalimul pe Damasc încă din zorii vieții sale de credință (Fapte 9.22);
- Pentru că s-a lăsat găsit de Barnaba, a abandonat confortul de acasă și a plecat în misiune (Fapte 11.25-26);
- Pentru că nu și-a început lucrarea misionară fără împuternicirea bisericii locale (Fapte 13.2-3);
- Pentru că s-a despărțit de Ioan, însă fără să-i poarte pică și să transforme întreaga poveste într-una personală (Fapte 13.13);
- Pentru că n-a acceptat decât prima schimbare de nume (din Saul în Pavel) și niciodată pe a doua (din Pavel în Mercur) – (Fapte 14.12);
- Pentru că a avut curajul să se întoarcă în Listra după ce a fost împroșcat cu pietre cu puțin timp înainte (Fapte 14.19-22);
- Pentru că n-a văzut bisericile locale drept mase de oameni, ci a remarcat mari chemări ca cea a lui Timotei (Fapte 16.1);
- Pentru că nu s-a ambiționat să-și continue proiectele când Duhul Sfânt l-a trimis în altă parte (Fapte 16.7);
- Pentru că, după ce a fost umilit de dregători inconștienți în Filipi, a continuat să-i mângâie pe frați (Fapte 16.40);
- Pentru că i-a apreciat pe filozofii din Atena suficient de mult ca să-i dea ascultare și să audă Vestea cea Bună (Fapte 17.22);
- Pentru că nu s-a culpabilizat gratuit când Eutih a căzut pe fereastră, iar după ce a fost adus înapoi, a continuat slujirea (Fapte 20.7-12);
- Pentru că a îngenunchiat pe țărm împreună cu prezibiterii din Efes și s-a făcut mai vulnerabil decât m-aș fi așteptat (Fapte 20.36-38);
- Pentru că nu a ezitat să se folosească de drepturile lui de cetățean roman, însă a continuat să se încreadă în providența lui Dumnezeu;
- Pentru că nu s-a sfiit să-i predice lui Felix despre neprihănire, înfrânare și judecată, chiar dacă rezultatul a fost nul (Fapte 24.24-26);
- Pentru că, în naufragiul spre Roma, a adus un plus de liniște și siguranță tuturor de pe corabie (Fapte 28);
- Pentru că, la Roma, în casa luată cu chirie, îi primea pe toți și continua să-i învețe pe oameni despre Isus (Fapte 28.30-31);
- Pentru că s-a rugat în mod constant pentru cei cărora le-a scris;
- Pentru că ține minte numele multor creștini din Roma, deși nu vizitase încă acea biserică (Rom. 16.1-16);
- Pentru că nu se rușinează de timiditatea și ezitarea de la începutul slujirii (1Cor. 2.3);
- Pentru că-l pune pe disciplină pe curvarul din Corint, dar nu-l uită sub pedeapsă, ci-i oferă șansa recuperării;
- Pentru că nu-i obligă pe toți să fie neînsurați, ca el, ci consideră că fiecare are darul lui de la Dumnezeu (1Cor. 7);
- Pentru că vorbește pe larg despre darurile Duhului, crede în ele și le promovează, dar luptă din răsputeri împotriva anarhiei și ridicolului;
- Pentru că adună bani pentru bisericile nevoiașe fără să considere că acest lucru îi știrbește imaginea;
- Pentru că-l înfruntă pe Petru fără nicio reținere, dar continuă să-l aprecieze pentru meritele lui indiscutabile (Gal. 2.11-21);
- Pentru că nicio categorie socială și civilă nu-i scapă când e vorba de sfaturi moralizatoare (Efes. 5.22-6.9);
- Pentru că scrie epistole încurajatoare inclusiv din închisoare, considerând că ce i se întâmplă lui este un amănunt în raport cu interesul Împărăției;
- Pentru că nu concepe slujirea altfel decât în echipă și îi apreciază pe colaboratori în mod cordial.
- Pentru că se preocupă de viitorul lui Onisim, conjurându-l pe Filimon să-l primească la cel mai înalt nivel (Filimon 1);
- Pentru că a luptat până la sânge cu iudaizatorii și ereticii, dar și-a iubit rudele până la limita anatemei (Rom. 9.1-5);
- Pentru că, deși Silvan și Timotei nu erau apostoli, i-a menționat, indirect, în acești termeni când a scris tesalonicenilor (1Tes. 2.6);
- Pentru că n-a alergat după Dima când acesta, din dragoste pentru lume, l-a părăsit (2Tim. 4.10);
- Pentru că n-a aspirat singur la cununa neprihănirii, ci s-a imaginat într-o mulțime de credincioși (2Tim. 4.8);
De ce-l îndrăgesc pe apostolul Pavel!
D