„În vremea aceea…” „trebuia să nască Maria”. Cum „în casa de poposire nu era loc pentru ei”, „a născut pe Fiul ei” și „L-a culcat într-o iesle.” Așa s-a făcut lucrarea, în taină și solemnitate!
„În ținutul acela erau niște păstori” cărora li s-a arătat „un înger al Domnului” și le-a zis: „Nu vă temeți!”. Argumentul? Pentru că „s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” Semnul? „Veți găsi un Prunc înfășat în scutece.” Atmosfera? „O mulțime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă lui Dumnezeu”. Deznodământul? Păstorii „s-au dus în grabă și au găsit pe Maria, pe Iosif, și Pruncul culcat în iesle.” Apoi „au istorisit ce li se spusese”, iar toți „s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii.” Aceștia „s-au întors, slăvind și lăudând pe. Dumnezeu”.
(Luca 2.1-20)