Eticheta

Timotei

T

Cărțile Bibliei: 2Timotei

Nu avem nicio indicație directă că 2Timotei a fost scrisă după Tit și 1Timotei. Și chiar dacă din punct de vedere stilistic li se aseamănă foarte mult, ea nu se ocupă totuși de structura eclezială, tema centrală a primelor două. (…) Corpul scrisorii (1.6-4.18) din 2Timotei este cu circa 20% mai scurt decât cel din 1Timotei, iar conținutul este mai omogen. Ține cont de personalitatea și situația...

De ce-l îndrăgesc pe apostolul Pavel!

Pentru că a dat Ierusalimul pe Damasc încă din zorii vieții sale de credință (Fapte 9.22); Pentru că s-a lăsat găsit de Barnaba, a abandonat confortul de acasă și a plecat în misiune (Fapte 11.25-26); Pentru că nu și-a început lucrarea misionară fără împuternicirea bisericii locale (Fapte 13.2-3); Pentru că s-a despărțit de Ioan, însă fără să-i poarte pică și să transforme întreaga poveste într...

Timotei și Tit: bravi slujitori

O parte a creștinismului (mai exact, Biserica Romano-Catolică) îi amintește azi pe Timotei și Tit, doi dintre cei mai cunoscuți colaboratori ai apostolului Pavel. Aflând, m-am gândit că ar fi potrivit să le alocăm și noi, aici, câteva rânduri. Avem aici doi dintre slujitorii de marcă ai creștinismului timpuriu, oameni recrutați din rândul frățietății, dar care ajung misionari și păstori de...

„În lumina Cuvântului”

Așa se numește emisiunea pe care-o realizează Radu Mariș, unul dintre tinerii pastori din Bihor. Mi-a fost student, iar acum – printr-un concurs de împrejuări – iată-mă la emisiunea ce-o realizează. Aveți aici doar o parte a dezbaterii care se va transmite la postul de televiziune Credo TV. După cum observați, este vorba de relația dintre Pavel și colaboratorii săi (Timotei și...

Secretele maturității spirituale

Eram într-o seară la biserică. Era o seară obișnuită de joi, cu o prezență mai redusă decât duminica. Frățietatea se închina Domnului în tihnă, alternând cântarea cu rugăciunea. O adolescentă urma să cânte, urmată de o soră mai în vârstă. Generația nepoților și a bunicilor a fost reprezentată – mi-am zis. Se ridică un frate din biserică și, pășind spre microfon, încearcă să ne îndemne la...

Studiile pentru tineret – Efrata

Începând de azi, în fiecare prima vineri din lună voi avea câte un mesaj specific pentru tineri. Evenimentul este organizat în cadrul întâlnirii obișnuite de tineret a Bisericii Penticostale Efrata (Oradea). Vă ofer mai jos schița primei serii de mesaje ce vor fi susținute până în luna iunie. TINERII ȘI MATURIZAREA SPIRITUALĂ (2Tim. 3.14-4.5) ÎNVĂȚAREA (…lucrurile pe care le-ai...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.