Afirmația îi aparține lui Ieronim, unul dintre literații de frunte a primelor secole creștine. Invocată abundent în Evul Mediu, afirmația compară căsătoria cu virginitatea. Urmând o serie de raționamente, Părinții Bisericii considerau virginitatea net superioară oricărei relații conjugale. Raționamentul de bază era legat de viața din Eden. Dacă Adam și Eva n-au avut relații intime în grădină, înseamnă că neînceperea vieții sexuale este, în sine, o stare paradisiacă.
Sigur că argumentul poate fi discutat din multe unghiuri. Totuși, nu putem ignora un filon puternic de gândire a creștinismului timpuriu. Acest elogiu adus celibatului a răzbit până azi, cu toate că o relație conjugală este absolut în regulă din punct de vedere biblic. Astfel, renunțarea la intimitate sexuală îl plasează pe cel în cauză mai sus. Abstinența își primește, într-un fel, recompensa unei stime populare. Și mai este ceva: jocul interesant al proporțiilor. Căsătoriții sunt majoritatea, celibatarii sunt minoritatea. Un elitism voalat ne surâde din spatele întregului concept.
Strict dogmatic, afirmația din titlu are multe neajunsuri. Raiul nu este locul exclusiv al celibatarilor, iar abstinența nu este mântuitoare în sine. Tocmai de aceea n-ar trebui să-l abordăm din această perspectivă. El trebuie citit în cheia vremii, drept o încurajare pentru cei care erau (sau măcar doreau) să trăiască diferit. Ieronim, el însuși un spirit cu multe deschideri, făcea doar o pledoarie pentru virginitate (și nu o doctrină a ei). Zona sexualității umane va rămâne în continuare un mister, în dimensiunea ei ultimă. Dezbaterea îmi aduce aminte de expresia apostolului Pavel: Fiecare are de la Dumnezeu darul lui. Cum viața conjugală este atât de particulară, de intimă și de complexă; la fel viața celibatară își are savoarea, profunzimea și interogațiile ei.