Am scris cândva despre odioasa crimă din Sacramento. Un băiat de 19 cu antecedente penale ucide cu sânge rece o tânără mamă împreună cu doi dintre copiii ei. Drama devine cu atât mai grozavă cu cât acest băiat era chiar cumnatul (fratele soțului), iar în casă se mai afla și al treilea copil (cel mai mic). Acesta din urmă scapă inexplicabil de furia criminalului dezlănțuit. În urmă rămân un soț distrus, dar și un tată care-și ține la piept ce i-a mai rămas: băiețelul mai mic de un an.
Am lăsat ca acest caz să se decanteze. Deși criminalul este prins iar justiția își face datoria, bărbatul rămas în urmă încearcă să se ridice din cenușa suferinței. Se cade să punem din nou pe tapet (pentru a câta oară?!) problema agresivității. Provenind de la două cuvinte latinești ad și gradi, adgradi se poate traduce prin: a merge spre/împotriva celuilalt. Specialiștii consideră și acum că termenul este incert sub aspect semantic, din păcate nu mai este incert sub aspect practic.
În anul 1977 se produce o mutație interesantă în privința subiectului. E. Fromm publică The Anatomy of Human Destructiveness, unde face pentru prima dată distincția între agresiune malignă și agresiune benignă. Prima se referă la violența deliberată îndreptată spre alții; a doua la dozarea energiei personale pentru atingerea unui scop fără a-i afecta pe ceilalți. Iată o perspectivă nuanțată care rezistă până azi, ba chiar capătă o anumită răspândire. Astfel, cea inofensivă (benignă) este indispensabilă în momente limită, în fața unor obstacole ale vieții sau chiar a suferinței. Cea distructivă (malignă) se referă la violența gratuită (Hitler) sau cea care se clădește pe anumite instincte.
Două sunt elementele care fac posibilă agresiunea: (1) Elementul BIOLOGIC, cu referire la instinctul morții – o teorie explicată de Freud, însă tot aici intră și mai sofisticatele teorii biochimice și neurologice; (2) Elementul SOCIAL care este legat de condiționările culturale, educația precară și – în ultimul timp – de influența mass-media. Desigur că aceste două elemente sunt doar platforma de discuție, dar nuanțele și interpretările sunt multiple. În fața unui caz extrem, specialiștii ridică în ultimă instanță din umeri, chiar dacă sunt resorturi suficiente de analiză. Să mai amintim totuși că elementul social tinde să conteze mai mult în dezbatere decât cel biologic.
Și acum, pentru ca schema să fie completă, îngăduiți-mi să introduc elementul moral. Nu e prins în schema științifică, dar este subînțeles și afirmat mai mult sau mai puțin convingător. Așa cum legile fizice își au viața lor și sunt imuabile, legile morale o au pe a lor. Dumnezeu a dat legi suficiente și universale pentru a rândui viața omului pe pământ. El era conștient de pulsiunile omului, de tentația violenței și a agresiunii. Știa bine că omul mânios (poate) face fapte necugetate, iar autocontrolul este obligatoriu. Tocmai de aceea avem Decalogul și nu numai. Mâniile noastre de tot felul (mai mult sau mai puțin distructive) sunt o problemă serioasă în Cuvântul lui Dumnezeu. Epistolele Noului Testement abundă și ele de recomandări în acest sens. A-ți menține o anumită igienă a inimii, a-ți cenzura foarte bine ieșirile și a încerca să nu te încarci cu resentimente este aici drumul cel bun. De fapt e singurul drum sigur. Nu te poți baza pe tine, cu atât mai puțin pe ceilalți. Omul rămâne doar om; Dumnezeu va fi întotdeauna Dumnezeul. Într-o lume plină de agresivitate, să fim blânzi ca porumbeii. Să căutam pacea, să alergăm după ea și s-o întreținem. Merită!