Azi se împlinesc 21 de ani de când ne-a părăsit Petre Țuțea (3 decembrie 1991). În tumultul vremurilor, în prag de alegeri parlamentare, s-ar putea să-l uităm. Dar – vorba aristocratului – nu se cade să facem una ca asta. Filozoful cu cipilică – spun asta admirativ – este unul dintre marile spirite ale României moderne. Deși n-a mai apucat decât o „bucățică de democrație”, a prins mai multe regimuri anterioare dar și temniță din greu.
Fiu de preot, născut la Boteni (jud. Argeș), urmează liceul la Câmpulung-Muscel, iar apoi Facultatea de Drept din Cluj. În anul 1929 devine doctor în Drept Administrativ cu calificativul Magna cum laude. Se alătură entuziast celorlalți colegi de generație: Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu și alții. Lucrează în diverse ministere, fondează Stânga: linia generală a vremii, colaborează la diverse publicații, dar în special cu Cuvântul (din cauza prieteniei cu Nae Ionescu).
Din ordinul sovieticilor este arestat și încarcerat fără condamnare de către comuniști. Ispășește nu mai puțin de 5 ani de detenție (1948-1953), într-o nesiguranță și o tortură greu de imaginat. La 22 decembrie 1956 este arestat din nou, sub acuzație de uneltire la ordinea națională. În anul următor este condamnat la 10 ani de închisoare, dar lucrurile nu se opresc aici. În 1959 i se intentează un alt proces, în urma căruia primește 18 de muncă silnică. Din această condamnare execută (doar) 8 ani – 1956-1964 – fiind mutat în diferite penitenciare (cel mai mult a stat la Aiud).
După eliberare (și până la Revoluție) renumitul jurist, eseist și filozof n-a avut niciodată pace. Deși lăsat acasă, a avut parte de nenumărate percheziții, interogatorii și tracasări. Către sfârșitul vieții a început o operă de referință: Antropologia creștină. Structurată pe șase capitole, autorul își dorea să discute principalele paradigme ale culturii. Deși a publicat puțin în timpul regimului comunist, scrierile sale au început să circule cu o largă răspândire după. Ce să mai spunem despre interviurile savuroase cu care ne-a încâtat, asemenea unui cântec de lebădă, ilustrul gânditor.
Compoarat adesea cu Socrate, Petre Țuțea a lăsat în urma lui o lumină de neșters. Dârzenia și directețea acestui om trebuie să rămână puncte de referință. Mai mult, capacitatea de a spune mult în cuvinte puține, vasta cultură generală și puterea de a citi prezentul, fac din el o voce profetică a ultimelor decenii. Măcinat de boală și bătrânețe, reușea totuși să ne atragă atenția asupra multor lucruri. Lucid și jovial, Țuțea ne dădea măsura în multe domenii. Interpretările sale inedite au rămas proverbiale, atitudinea sa inconfundabilă. Este tipul de scriitor pe care merită să-l recitești. Cât despre interviurile televizate nici nu mai avem ce spune. Adevărate mostre de erudiție și înțelepciune.