De felul Lui nu lucrează decât cu români puri! Se orientează în teren, analizează bine originile și conformarea la majoritate, apoi deschide marile proiecte ale istoriei. Nu ține seama de alte minorități etnice sau confesionale, iar când totuși o face – e o pură excepție. Pur și simplu face El însuși rabat de la o regulă cu care ne-a obișnuit, zdruncinând prejudecăți vechi de când e neamul. Își „permite” luxul unui exotism într-o țară unde tradiția n-ar trebui știrbită cu niciun chip.
V-ați dat seama că este vorba de Dumnezeu. Desigur, nu e Dumnezeul Bibliei, ci Dumnezeul Patriarhului Daniel. „În istoria poporului român, adesea Dumnezeu a lucrat chiar și prin oameni străini de neamul nostru” – spunea, cu aplomb, șeful Bisericii Ortodoxe Române. Băștinași și venetici; autohtoni și străini; noi și ei; regula și excepția. Iată o polarizare periculoasă în care-și târăște patriarhul proprii enoriași. Într-o țară și așa irascibilă, naivă și fragilă, el încă recurge la un limbaj exclusivist. Într-o Europă globalizantă și laică, mai auzim ecoul unor doctrine de acum 100 de ani. Premisa potrivit căruia cine e român e ortodox, iar cine e ortodox e român, stăruie ca un flagel în discursul patriarhului. Sigur că Biblia, teologia și sociologia nu sprijină o asemenea interpretare, dar cui îi pasă?! Câtă vreme campania lui Ponta s-a clădit pe astfel de mesaje, iar ortodoxia a devenit criteriu de bază, un astfel de mesaj ne apare ca un epilog necesar. Trebuia și patriarhul „s-o scalde” oarecum, doar că a ales calea cea mai slabă. A ales să ne spună că toate au mers conform graficului, dar Dumnezeu a cam „încâlcit ițele” problemei. Deznodământul trebuia să fie altul – pentru că românii meritau un român pur-sânge – dar acum trebuie să acceptăm schimbarea aceasta de macaz.
Depășit de istorie și de realitatea concretă a lucrurilor, naționalismul de acest tip este perdant în toate felurile. De ce? În primul rând, pentru că nu se armonizează cu spiritul Bibliei. Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament Dumnezeu a încercat să-Și educe poporul într-un spirit altruist și nobil. Discursul numai noi, trebuia schimbat cu noi dimpreună cu ceilalți. În al doilea rând, pentru că e depășit de istorie. Raporturile dintre oameni se așează acum pe alte baze decât cele religioase ori etnice. Societatea este într-o continuă schimbare, iar fluxul social se adaptează uimitor. În al treilea rând, pentru că generațiile se schimbă. Tinerii de azi nu mai sunt tinerii de ieri. Spre deosebire de părinții lor, aceștia înțeleg mai bine cum merg vremurile. Mai mult, au șansa să ajungă la esențial pe o scurtătură care se traduce în bogăția de informație și deschiderea către alte culturi. La studii sau la muncă, ei constată că sunt „mai multe Românii” pe lumea asta, că peisajul confesional al creștinismului este mult mai variat decât pare la prima vedere.
Aceste argumente, pe lângă multe altele, arată cât de anistoric, pueril și tendențios este mesajul patriarhului. Bine ticluit, el încearcă – de fapt – să-L scuze pe Dumnezeu. Pe de altă parte, niciun om cu minte nu se poate îndoi de intervenția divină care ne-a șocat în aceste zile. Dar de ce oare citim în discursul patriarhal un nou tip de oportunism?! De ce ne indignăm de mesajul ce-l transmite în subliminal?! Pentru că, să fim serioși, acesta e mesajul concret. Etnofilă până în măduva oaselor, Biserica Ortodoxă își pătează încă o dată veșmântul. Se implică în războaie care nu sunt ale ei, iar când lucrurile ies exact invers, se gudură oportun. Prin mai marele ei, ne livrează o teologie a evenimentelor de prost gust, ieșită din toate cadrele cât de cât știinfice. Aproape că îți vine să te întrebi, retoric: Oare cum de Și-a permis Dumnezeu să acționeze altfel decât au prevăzut ei?. Răspunsul e simplu: Pentru că e specialitatea lui Dumnezeu să dea peste cap acțiuni clădite pe minciună și corupție. De aia!