Sfârșitul acesta de săptămână voi fi în Orașul celor șapte coline. Plec astăzi și mă întorc luni, pentru a petrece câteva zile în ambianța bisericilor române de acolo. Motivul este întreit, aș spune. Voi participa la două întruniri cu familiile, o sesiune cu slujitorii și deschiderea unei biserici române în apropierea Romei.
Mă reîntorc în Orașul etern după aproape jumătate de an. Și data trecută am fost cam în același cadru. A fost minunat și încurajator. Acastă ieșire deschide seria a șase întruniri cu slujitorii penticostali din mai multe biserici. Sunt în majoritate foști cursanți de la Școala Biblică ce am ținut-o cândva la Bologna. Va fi o întâlnire emoționantă, voi revedea oameni pe care nu i-am mai întâlnit de atunci.
Artizanul întregului weekend este Florin Bodog, pastorul Bisericii Române Elim. El slujește cu viziune în acest Prag al apostolilor (cum mai este numită Roma) și desfășoară o activitate evanghelistică impresionantă. Duce Evanghelia cu curaj în piețe și spații publice, adunându-i pe români și conducându-i la Hristos. Deși adesea anonimă și solitară, slujirea acestui bărbat a lui Dumnezeu mă impresionează de la un an la altul. Biserica a cărei deschidere va avea loc duminică este rodul slujirii lui și a echipei de la Elim.
Iau aceste zile ca o provocare pe care Dumnezeu mi-o face. Plec încrezător în puterea Lui și îmi doresc o slujire de impact în inimile oamenilor. Diversitatea întrunirilor la care voi participa mă încântă deopotrivă. Fie bunul Dumnezeu alături de mine și binecuvinteze El lucrarea din diaspora.
Pot sa fiu gelos pe voi? mi-e dor de ….frumoasele clipe petrecute pe parcursul celor doi ani la Bologna. Meditez inca la ceea ce Domnul a pus in inima mea atunci.Doresc sa va binecuvinteze Domnul(pot sa vorbesc cu dv. ? dv. ati vorbit mereu cu mine asa) si harul minunat ,lacrimile miscate sa coboare in continuare, Domnul sa mangaie si sa intareasca!
Mă bucur că cei doi ani au produs așa amintiri frumoase. Și eu am nostalgii după acele vremuri.
Mulțumesc de urări.
Salutari din Bihor! Domnul sa va insoteasca!