La 19 aprilie 2005, cardinalul Joseph Ratzinger devenea papa Benedict XVI. S-au scurs de atunci șapte ani de când catolicii au parte de un păstor diferit din multe puncte de vedere. Este unul dintre puținii pontifi de origine germană și, spre deosebire de Papa Ioan Paul al II-lea, una dintre cele mai discutate personalități de pe glob (A. Marga).
Imediat după ce Conclavul a luat decizia, presa italiană îl caracteriza drept timido, într-un totuși paradoxal. În spatele unei presupuse timidități se ascundeau multe calități. Se știa deja (mai ales din biografia lui John L. Allen) că atipicul papă dispune de facultatea de a-și aminti citate lungi, în diferite limbi, din cărți pe care nu le-ar recitit de decenii, dar și de capacitatatea de a da într-o singură intervenție mai multe răspunsuri, pe diferite paliere și mai multor oameni deodată. Mary Ann Walsh (în From Pope John Paul II to Benedict XVI) îl vedea drept un simplu, umil lucrător în grădina Domnului; calități care au schimbat în mod radical și protocolul de la Vatican.
După cum spune profesorul Marga (Absolutul azi. Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger), alegerea sa pe tronul petrin aducea în fruntea Bisericii pe cel mai mare teolog și filozof dintre papii ultimelor secole. Imediat, noul pontif a deschis câmpul inițiativelor și acțiunii intelectuale pentru trei mari probleme: restabilirea centralității iubirii și speranței în mesajul creștin și în conștiința de sine a lumii de astăzi; reinterpretarea relației dintre Isus escatologic și Isus al relatărilor istorice; elaborarea noii concepții asupra rațiunii. De adăugat aici prima enciclică emisă la doar câteva luni după înscăunare și intitulată Deus caritas est; o veritabilă analiză ce se sprijină pe textul ioanin.
Numai disponibilitatea mea de a mă ataÈ™a aproapelui meu, de a-i arăta iubire, mă face, de asemenea, deschis față de Dumnezeu – se spunea în finalul respectivei enciclici. O înmănunchiere extrem de reuÈ™ită între iubire și speranță, mergând oarecum pe linia lui Augustin, Toma din Aquino, Kant, Adorno, de Lubac, precum È™i alÈ›i corifei ai gândirii universale. Fără îndoială ne aflăm în faÈ›a unei figuri care marchează epoca în care trăim. Pe alocuri însă, în numele unui confesionalism apărat nemÈ›eÈ™te, actualul papă a avut È™i poziÈ›ii mult mai rigide. Privit mai ales din alte persepctive confesionale pare uneori un apărător subiectiv al propriei tabere, iar aici ar fi încă multe de discutat. Să admitem totuÈ™i că, în ansamblul ei, personalitatea lui Joseph Ratzinger nu poate fi trecută cu vederea din multe puncte de vedere. Merită să-l citim È™i să polemizăm pe marginea ideilor sale.