Iubitorul de Kafka

I

Pasiunea fostului președinte ceh, Vaclav Havel, pentru Kafka este un fapt cunoscut. Presa a glosat pe acest detaliu, dar și asupra alte elemente biografice. Drept omagiu, îngăduiți-mi să debutez cu această pasiune kafkiană. Descoperită la 15 ani, atracția se va manifesta printr-o emulație poetică. Înainte de a fi mașinist, regizor, disident și președinte, Havel a fost un poet adolescentin. Lumea lui Kafka, împreună cu zbaterile și luminișurile ei, l-au amprentat pe micul poet în mod decisiv. Anumite stigmate kafkiene transpar și în eseurile de tinerețe, acele texte care anunțau cavalerul de mai târziu.

Datorită vastei sale culturi și a spiritului său mereu neastâmpărat, Havel a făcut dovada îmbinării perfecte între idee și acțiune. A fost un înțelept cumpănit de filozofie și sigur pe durata valorilor (Traian Ungureanu), dar și un mare teoretician al timpurilor noastre (Lech Walesa). Niciodată nu vom evidenția îndeajuns felul variat și inteligent în care fostul președinte ceh a luptat împotriva totalitarismului. Fără habotnicie gregară sau demagogie de moment, disidentul a cuagulat în juru-i mințile cele mai vii. Apoi, odată ce nucleul a fost închegat, a putut plănui mai departe. Președinția nu a fost decât o urmare logică (și fericită) a întregului demers.

Își scria propriile cuvântări de șef de Stat cu aceeași naturalețe cu care-i scria mult iubitei soții Olga, pe vremea când era în închisoare – povestește Bedros Horasangian. Această naturalețe plină de șarm și jovialitate i-a definit întreaga existență. Havel nu juca roluri (deși fusese adânc înrădăcinat în teatrul profesionist), ci doar acționa în numele unor principii clare. Niciodată n-a abdicat, niciodată nu și-a compromis idealurile. A țintit sus și a ajuns acolo.

Ar fi multe de spus, iar analizele abia încep. În zona audio-vizualului, dar și în cea livrescă, ne așteptăm la monografii elocvente. Cu siguranță după funeralii biografii își vor înmuia penițele cu patos. Omul acesta merită o mai bună receptare la toate nivelele. Acum când viața sa a primit rotunjimea morții, spectacolul poate să înceapă. În loc de încheiere prefer să-l citez pe Teodor Baconschi, ministrul de la Externe: Cehii l-au pierdut pe Havel, dar au rămas cu moștenirea libertății și certitudinea prosperității, pe care noi încă le căutăm. Au pus bun început, și au cules roadele acestei întemeieri; noi am zidit pe o butaforie neocomunistă, și încă ne chinuim să reclădim temeliile statului.

 

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.