Slujitorul zdrobit

Jim Burns povestește în Părintele încrezător despre Dan Chun, pastor în Honolulu. Într-o zi, acesta din urmă l-ar fi întrebat despre un posibil păstor de tineret pentru biserica lui. Burns i-a pus înainte două opțiuni: un lucrător-vedetă în branșă, dar și un altul care nu a dovedit ce poate face. Pentru o mai bună analiză i-a invitat pe amândoi să slujească în biserica sa fără nici un angajament prealabil. Apoi s-a decis definitiv și, surprinzător, pastorul Chun l-a ales pe al doilea. Întrebat de ce a făcut-o ar fi dat următorul răspuns: Primul s-a purtat de parcă nu a cunoscut niciodată ce înseamnă să fii zdrobit. Eu angajez numai oameni zdrobiți ca să lucreze în biserica noastră.

Întâmplarea de mai sus mă introduce într-o temă tot mai prezentă în spațiul evanghelic. Bisericile (cu precădere cele mari) sunt puse în fața unei alegeri deloc ușoare. Carismă sau caracter; talent sau educație; retorică sau duhovnicie… si antitezele ar putea continua în aceeași notă. Ne străduim – în neoprotestantism – să nu credităm tradiția și cădem în mrejile talentului fad. Finalitatea mi se pare aceeași. Dacă în bisericile istorice vestimentația preotului are o valoare sacră făcându-l unic (și diferit de cel din viața de zi cu zi), noi aproape că am reușit performanța acestei dihotomii fără ajutorul straielor.

Sunt tot mai preocupat în ce mă privește de manipulare. Și nu mă refer că eu însumi aș fi manipulat (fapt pe care-l tratez cu un zâmbet generos), ci că eu însumi aș putea manipula involuntar pe alții. În ce măsură talentul, pregătirea și popularitatea unui slujitor pot fi puse în slujba nemijlocită a semenilor? Au acestea vreo valoare dacă lipsește caracterul și bunul simț?! Mă tem că nu. Prefer un slujitor stângaci, dar sfânt; un predicator cu sincope, dar bine ancorat în Scripturi; pe cineva care nu se exhibă pe sine ci-l prezintă pe Hristos. În această logică, dialogul cu care am debutat este mai mult decât grăitor. Să fim atenți!