Eticheta

Kant

K

Șapte ani de pontificat

La 19 aprilie 2005, cardinalul Joseph Ratzinger devenea papa Benedict XVI. S-au scurs de atunci șapte ani de când catolicii au parte de un păstor diferit din multe puncte de vedere. Este unul dintre puținii pontifi de origine germană și, spre deosebire de Papa Ioan Paul al II-lea, una dintre cele mai discutate personalități de pe glob (A. Marga). Imediat după ce Conclavul a luat decizia, presa...

S-au născut pe 22 (I)

Pentru că e onomastică, e o zi emoționantă. Nu pot să nu trag cu ochiul și la alții care s-au mai născut la aceeași dată (exceptând anul). Față de unii au o admirație dezinvoltă, față de alții am una reținută. De unii știam, de alții (încă) nu. Să-i vedem întâi pe străini… Henry Fielding S-a născut la 22 aprilie 1707 în Somerset, Anglia. A fost unul dintre cei mai mari nuveliști și...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.