„Toma înglobează într-una și aceeași știință întreaga comunicare a revelației divine, de la Sfânta Scriptură la propovăduire, de la scrierile Părinților Bisericii la scrierile profesorilor de teologie ai epocii. În cadrul acestei științe unice și identice, aceste izvoare sau instrumente diferite prin care se transmite relevația divină nu au nici aceeași autoritate, nici același grad de certitudine, ele strecurându-se, în cadrul credinței Bisericii, potrivit gradului de participare al fiecăruia la știința divină însăși. Iar metoda acestei științe este și ea una, deși este mai mult sau mai puțin dezvoltată, potrivit căilor de transmitere a revelației.: găsim, de pildă, silogisme în cadrul Sfintei Scripturi și, de asemenea, în propovăduire, dar este sigur că, în operele teologilor, acestea vor fi mai subtile și folosite mai pe larg. Tot astfel, principiile pornind de la care teologul își elaborează teologia sunt chiar articolele de credință, cele pe care le crede credinciosul și le explică predicatorul, pe care le explicitează papa și conciliului și pe care ni le transmite Scriptura. Așadar, Toma concepe sacra doctrina ca știință unică ce adună laolaltă aceste căi diferite ale revelației și ale transmiterii acesteia, unită în structura ei de aceeași metodă. Iar acest lucru este posibil, deoarece Toma concepe sacra doctrina ca participare la știința lui Dumnezeu însuși și a celor fericiți din ceruri, potrivit bine-cunoscutei scheme a subordonării științelor… Dacă noțiunea de subordonare fusese deja aplicată în teologie înaintea lui Toma, mai ales de către Bonaventura, acesta din urmă o folosește pentru a subordona teologia teologilor față de Sfânta Scriptură. Toma însă o folosește pentru a le subordona pe amândouă științei lui Dumnezeu. Această concepție asupra teologiei îi oferă lui Toma cheia pentru a arăta unitatea științei și pentru a explica de ce este ea speculativă, dar și practică – după exemplul cunoașterii lui Dumnezeu, care, prin aceeași cunoaștere, se cunoaște pe sine și cunoaște lucrurile pe care le face, sacra doctrina este, în același timp, speculativă și practică… Toma considera că teologia este o știință speculativă, dar și practică, deoarece călăuzește, în același timp, intelectul speculativ și pe cel practic; în schimb, rațiunea depinde direct de noțiunea de teologie ca știință subordonată. ”
(Adriano Oliva)