Continuare de AICI:
Nu mai sunt monarhii, nici chiar republici. Toate orânduirile nu-s decât podoabe și păreri. Plutocrația și Demagogia, surori în duh și țintă, se ceartă de la stăpânirea asupra hoardelor gata de răscoală, rău slugărite de Mediocritatea lefegie. Iar, până una alta, peste amândouă tagmele ce se războiesc, Coprocrația, realitate efectivă și necontestată, a îndoit grumajii înălțimii sub genunchiul Josniciei, a subjugat calitatea cantității, spiritul tinei.
Bine știi de toate acestea Isuse Hristoase! Vezi bine că iarăși se revarsă vremile peste mal! Că această lume înfrigurată și dobitocită nu se dovedește vrednică decât a fi pedepsită de-un potop de foc, ori mântuită prin mijlocirea Ta.
Spusei odată: „De-i careva singur, Eu sunt cu el. Urnește piatra și acolo Mă vei găsi; zgârie lemnul și acolo fi-voi.” Dar pentru a Te descoperi în piatră și-n lemn e nevoie de voința de-a Te căuta, de putința de-a Te vedea. Iar azi cei mai mulți dintre noi nu vor, nu-s în stare să Te găsească. De nu faci Tu să-Ți simtă mâna de-asupra capului și glasu-Ți în inima lor, se vor căuta mai departe doar pe ei înșiși, fără a se găsi; căci nimeni nu-i al său însuși fără Tine. Rugămu-ne deci, Isuse, noi, renegații, cei născuți în afara vremii, noi cei ce ne mai aducem aminte de Tine și ne silim din răsputeri să trăim cu Tine, dar stăm mereu prea departe de Tine; noi, cei din urmă, deznădăjduiții, întorșii de pe mare și de pe muchia prăpastiei, rugămu-Te să Te mai întorci o dată printre oamenii ce te-au ucis, printre oamenii ce Te ucid de-una, spre a ne da la toți, ucigași în întuneric, lumina vieții adevărate.
(Giovanni Papini
ca epilog la cartea Viața lui Isus)