Continuare de AICI:
Avem nevoie de Tine, numai de Tine, de nimeni altul. Singur Tu, Cel care ne iubești, poți simți pentru noi toți cei ce pătimim, poți simți mila pe care fiecare dintre noi o simte față de sine însuși. Singur Tu poți simți ce mare-i, nemăsurat de mare, nevoința de-avem de Tine, în această lume, în acest ceas al lumii. Nimeni altul, niciunul dintre nenumărații ce sunt în viață, niciunul dintre cei ce dorm în glodul gloriei nu ne poate da nouă, nevoiților, covârșiți de cumplita sărăcie în cea mai cumplită mizerie a sufletului, binele care mântuie. Toți au nevoie de Tine, chiar cei ce nu știu: cei ce nu știu mai amarnic decât cei ce știu. Flămândul își închipuie că umblă după pâine: și îi e foame de Tine; însetatul crede că vrea să bea apă: dar îi e sete de Tine; bolnavul se mângâie că râvnește sănătatea: dar boala lui nu-i decât lipsa Ta. Cine caută frumusețea pe lume Te caută fără să-și dea seama pe Tine, Cel ce ești Frumusețea întreagă și desăvârșită; cine urmărește cu gândul adevărul, Te dorește fără voia lui pe Tine, Cel ce ești singurul Adevăr vrednic să fii cunoscut; iar cine se străduiește să statornicească pacea, Te caută pe Tine, singura pace în care pot odihni inimile mai neostoite. Toți Te cheamă fără a știi că Te strigă; iar strigătul lor e nespus mai sfâșietor ca al nostru.
Nici Te strigăm din trufia de-a te putea vedea precum Te-au văzut galileenii și iudeii; nici pentru bucuria de-a-Ți căta și noi odată în ochi; nici din pofta smintită de-a te birui cu rugăciunea noastră. Nu cerem, noi, măreața pogorâre în mijlocul slavei cerești, nici străfulgerarea Schimbării la Față, nici trâmbițarea îngerilor și întreaga sublimă liturghie a celei de pe urmă veniri.
E atâta umilință, știi bine, în repezita noastră obrăznicie! Te vrem doar pe Tine, întruchiparea Ta, sărmanu-Ți trup zdrobit și plin de răni, cu săraca lui cămașă de salahor sărac, vrem să vedem acei ochi ce străpung zidul pieptului și carnea inimii, ochi-Ți ce vindecă rănind cu mânia din ei, ochi-Ți ce sângerează cătând cu înduișare. Ci vrem să-Ți auzim glasul ce-i înspăimântă pe diavoli, atât e de dulce ce-i vrăjește pe copii, de puternic ce răsună.
(Giovanni Papini
ca epilog la cartea Viața lui Isus)