Să facem trei colibi! (…) Doamne, scapă-mă! (…) Să nu Ți se întâmple așa ceva! (…) Nu mă voi lepăda de Tine! (…) Nu-mi vei spăla picioarele! Ați recunoscut autorul. Este Petru cel înflăcărat. Ucenicul care vorbește cel mai mult în Evanghelii, dar și care greșeșete la fel de mult. Este activistul desăvârșit, omul care se avântă să facă oricând situația o cere, dar și când nimeni nu-i cere nimic. Inițiativele lui încordează ochiul cititorului. Te face adesea să-ți fie teamă pentru personaj. Când pe piscurile inspirației, când în hăurile ratării, Petru este ucenicul tipic. Ne regăsim în derapajele lui, dar ne regăsim și în momentele lui expansive.
Sintagmele de mai sus reprezintă pretextul unei noi serii de predici. Transmise, ca de obicei, în fiecare joi (ora 9.00, reluare 21.00) la Radio Vocea Evangheliei Oradea, nu sunt alceva decât sondări realiste în biografia marelui apostol. După cum v-ați dat seama, sunt abordate pasaje cunoscute, îndrăgite deopotrivă de cititori și de predicatori. Doar că, pe alocuri, lumina ce-o arunc asupra acestora e diferită. Bunăoară, mi se pare mult mai corect – sub aspect hermeneutic – să vedem în dorința lui Petru de-a rămâne pe Muntele Schimbării la Față o pripă, decât premisele unei părtășii. Sau, e mai just să citești umblarea pe mare a lui Petru drept o aventură gratuită, în care a intrat dintr-un impuls de moment, decât o cutezanță pe care s-o elogiem în mod forțat. Replica imediată ce-o administrează Domnului după prezicerea Patimilor trebuie citită și ea în aceeași cheie; ca și pretinsul martiraj alături de Isus. În ambele cazuri Petru s-a pripit lamentabil, iar Domnul a trebuit să-l dojenească. În fine, refuzul categoric de a i se spăla picioarele de către Isus trebuie pus în același registru.
Pus în fața neobișnuitului, a primejdiei, a propriilor impulsuri, Petru derapează relativ ușor. Desigur, trebuie să facem diferența dintre păcat în sensul moral al cuvântului și pripă, în sensul unei nevegheri. După cum se va auzi, pripa oferă doar cadrul pentru păcatul potențial, dar în sine ea este o ezitare sau o acțiune prost plasată. Ca și Petru, o sesizăm și noi imediat după ce-am comis-o. Uneori ne dăm seama dea ea în timp ce-o executăm. Alteori, trebuie ca timpul și evenimentele să ne-o dovedească. Oricum ar fi, toți suntem expuși la asemenea derapaje, deci toți trebuie să luăm aminte. Biblia este o carte cu personaje reale și pline de surprize. De ce n-am fi suficient de înțelepți ca să învățăm din experiențele altora. Să o facem, predicatorial, și de această dată. Doamne ajută!