Continuare de AICI:
În 1952, obosit fizic, mintal vesel, puşcăriaş politic vechi, sepulcral, macerat ca un sfânt bizantin de cea mai proastă execuţie, urcând în zdrenţe, mi-am amintit, la mijlocul dealului, de locul de la Văcăreşti, unde întâlnisem pe monah, şi-i aruncasem floarea inimii mele în coşul gol, cu care cărase alimentele pentru clienţii mei şi ai altora, care nu erau, în nici un caz, ai lui, toţi fiind însă biete victime ale dictaturilor politice nemernice.
Din coşul lui cu alimente mânca, printre alţii, şi Teohari Georgescu, tipograf condamnat la şase ani de închisoare, fiindcă tipărise manifeste clandestine comuniste, pe timpul lui Antonescu, Mareşalul. Eu le duceam bani din onorariile mele luate de la negustori, delapidatori sau dezertori. O treime din venituri o jertfeam pentru deţinuţii politici şi pentru lagăre. Nu- şi dă un călugăr toată averea? Eu nu puteam fi un călugăr cernit, fiindcă nu credeam în Dumnezeu şi aveam obligaţii de familie. Puteam fi călugăr alb.
Teohari Georgescu a încarcerat pe binefăcătorii săi, care-i aduseseră la puşcărie alimente şi veşminte, cu zece ani înainte. Pe când Monseigneurul Vladimir Ghika se afla la Jilava şi eu la Aiud sau Ocnele Mari, meditam la măreţia sa, la pilda sa şi mă încurajam. Nu-mi pare rău că i-am urmat pilda, cât am putut şi foarte puţin, că m-a întărit în deciziile mele filosofice şi morale anterioare. Dacă ar fi să încerc viaţa de la capăt, n-aş schimba o iotă în această direcţie. A fost frumos şi cavaleresc.