Ar fi greu de găsit un tip de mesaj mai popular și mai frecvent decât zâmbetul. El este faza preliminară a multora dintre actele noastre de comunicare verbală, el acompaniază deseori această comunicare, după cum tot el este semnalul de încheiere a unui act de comunicare. Vorbele bune se preling în tăcere prin zâmbet, după cum tot prin zâmbet ele se declanșează. Cuvintele capătă adeseori sensul lor exact după modul în care sunt subliniate prin zâmbet sau prin absența zâmbetului Zâmbetul ne salvează atunci când vorbele devin neputincioase, acțiunea lui se aseamănă cu aceea a muzicii, amândouă implicând o polisemie infinită.
Acad. Solomon Marcus în lucrarea Paradigme universale (Paralela 45, 2011). Dezvoltând cu precizie o temă atât de fluidă, el arată cum zâmbetul este omniprezent. Este greu de imaginat relațiile interpersonale fără zâmbet. Comunicarea însăși ar fi nulă fără acest accesoriu ce-o însoțește la fiecare pas. Uneori poate înlocui o mie de cuvinte, alteori poate da farmec rostirii. În oricare ipostază, zâmbetul este indispensabil. Specific omului, discret și gradual, acesta ne înfrumusețează pur și simplu viața. Ne modifică pe dinăuntru, dar – în aceeași măsură – ne trădează stările inimii.
Prea banal pentru a reflecta asupra lui, zâmbetul este unul dintre cele mai complexe gesturi. Mișcarea facială, studiată asiduu în ultimii ani, comportă o sumedenie de registre. În vreme ce râsul poate fi brusc și artificial în mod deplin, zâmbetul are o gradație în ambele părți. Nu poți zâmbi dintr-o dată, așa cum nu te poți opri din zâmbet dintr-o dată. Există o gradualitate ascendentă în primă fază, apoi una descendentă. Tocmai de aceea se consideră că zâmbetul (prin comparație cu râsul) este mai greu coruptibil și exprimă cu mai multă franchețe stările interioare. Poate că, știind toate astea, vom fi mai atenți la felul cum zâmbim (sau cum o fac alții) și mai ales vom fi cu luare aminte la motivele pentru care o facem. De regulă, motivele care declanșează zâmbetul spontan spun foarte mult despre noi.