Ortodoxia pune accentul pe contactul colectiv, teluric, cu Dumnezeu, ca un atașament aproape fizic față de lumea supranaturală. În catolicism, mântuirea individuală prin opere dobândește mai multă importanță, dar aici individualismul e puternic temperat de simțul ierarhiei și al organizării pe care Biserica Romei l-a moștanit de la imperiu și care rămâne una dintre caracteristicile sale dominante. În sfârșit, în protestantism, în pofida teoriei harului dezvoltată de unele dintre Bisericile reformate, individul are tendința să se elibereze din ce în ce mai mult, pregătind calea gândirii libere și a raționalismului. Această tendință a dus pe de o parte la o fracționare indefinită a Bisericii și la apariția unor teze în care Dumnezeu și misterul Lui sunt practic eliminate, iar pe de altă parte la materialism, calificat drept științific. Acest mers al spiritului european de la religiozitate intuitivă la raționalism se înscrie geografic de la sud-estul până la vestul Europei, de la moștenirea vechiului Orient, la aportul Occidentului germenic.
Elaborare curajoasă (mai ales în a doua parte) așternută pe hârtie de Neagu Djuvara, în lucrarea Civilizații și tipare istorice.
Am reprodus citatul de mai sus pentru concizia și provocările lui. În cuvinte puține, decanul istoriografiei românești descrie cele trei tradiții creștine. Plecând de la premisa că fiecare civilizație se clădește pe o religie (sau o tradiție a aceleiași religii), autorul remarcă diferențele dintre acestea. S-ar putea să nu fim de acord cu afirmațiile lui, să le găsim lacunare sau gonflate, dar ele pot fi puncte de plecare. Ele provoacă mințile noastre și ne obligă să ne regândim istoria. De asemenea, reușim să aruncăm o privire în viitor, un viitor care este văzut în multe feluri și cu diferite atitudini.