L-ați văzut cumva pe Zdreanță? Aha… care dintre ei?! Cel cu ochii de faianță. Cine nu-și aduce aminte de aceste versuri… Uneori au fost lecturate chiar de autor, de inegalabilul Tudor Arghezi. O voce timbrată, cu inflexiuni potrivite, vârstnicul poet le rostea cuceritor.
La 14 iulie, în anul 1967, poetul s-a stins. Născut în anul 1880, Arghezi a avut parte de o viață lungă și de o carieră strălucită. Poet, scriitor și publicist, el a dat dovadă de o mare profunzime și varietate. A scris poezii de o uimitoare jovialitate, dar și creații de mare încărcătură spirituală. Psalmul VI ar putea fi un exemplu nimerit:
Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere
Și te pândesc în timp, ca pe vânat,
Să văd: ești șoimul meu cel căutat?
Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.
Pentru credință sau pentru tăgadă,
Te caut dârz și fără de folos.
Ești visul meu, din toate, cel frumos
Și nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.
Ca-n oglindirea unui drum de apă,
Pari când a fi, pari când că nu mai ești;
Te-ntrzării în stele, printre pești,
Ca taurul sălbatec când se adapă.
Singur, acum în marea ta poveste,
Rămân cu tine să mă mai măsor,
Fără să vreau să ies biruitor.
Vreau să te pipăi și să urlu: ESTE!
Deși poezia de mai sus este una dintre cele mai cunoscute, dați-mi voie să transcriu și poezia mea preferată. Se numește Paradisul și intră cumva în contradicție cu vremurile pe care le trăim. Autorul reușește să descrie abundența edenică într-o manieră plastică. La urmă, după cum veți vedea, poezia ne lasă cu gustul amar al pierderii acelui tărâm de vis…
Grădina se chemase Paradis și rai.
Acolo totdeauna-i mai,
Oftează Eva a pustiu,
Când povestește, mai târziu,
Copiilor ținuți în poală
De câte ori îi culcă și îi spală,
Acolo anul ține, fără greș,
De la caise până la cireși,
De la cirește până la caise.
De două luni e anul pare-mi-se,
Ba, mi se pare, nici de-atât.
Nu-i viscol, ger și timp urât,
Doar poame bune, cu toptanul.
Cât e grădina și cât ține anul.
Un râu de miere și un râu de lapte
Se-mpreunau în miazănoapte.
Și am văzut și altceva:
Bomboane-n flori și gârle de cafea.
Zahăr movili și cornuri mari cu mac,
Stafide, nuci cu cozonac.
Puneai o chiflă și ieșeau o mie,
Crescute câte cinci pe-o farfurie,
Cu frișcă și muiate în sirop,
Cu rom o picătură ori un strop.
Ziceai în gând și, tăvi, nu mai țin minte,
Veneau pe fugă cu plăcinte,
Frigări cu pui intrau pe uși
Aduse de băieți și de păpuși.
Peștii ieșeau, să întrebați pe tata,
Din iazuri, la dorință, copți de-a gata,
Și alegeai, pe sus, orice friptură,
Și se prăjea prin aer, pân la gură.
Orice ai fi vrut și jinduit
Era de ajuns să fi râvnit.
Tata mișca numai sprânceana
Și vinul alerga cu damigeana.
Așa era în Paradis. Păcat
Că l-am pierdut și nu am ascultat!