Fiecare cuvânt al Scripturii divine îmi pare asemenea unei semințe care, odată aruncată în pământ, renăscută în spic sau în altceva de acest fel, se ramifică înmulțit, și aceasta cu atât mai mult cu cât un agricultor iscusit va dedica mai multă muncă semințelor ori se va bucura de avantajul unui pământ mai fertil. (…) La fel se va întâmpla, dacă va găsi un îngrijitor atent și priceput, și cu acest cuvânt, care tocmai ni s-a citit din Cărțile sfinte: deși la prima vedere se arată mic și neînsemnat, el se transformă în copac dacă începe să fie îngrijit și tratat cu îndemânare duhovnicească. El se ramifică, dând ramuri și crengi, astfel încât să poată veni dialecticienii și retorii acestei lumi, [Cf. 1Cor. 1,20] care, cu aripi ușoare, asemenea păsărilor cerului, urmăresc cele înalte și arzătoare numai cu clinchet de cuvinte și, captivi în raționamente, ar dori să locuiască în aceste ramuri, în care nu există eleganță a discursului, ci temeiul vieții.
(Fragment din Omilii si adnotari la Exod, de Origen – Iași: Polirom, 2006, iBooks)