William Beckham a fost unul dintre cei mai mari gânditori episcopalieni ai secolului trecut. Deși se stinge din viață în 2005, în ajunul Crăciunului, Beckham a marcat cu prisosință a doua jumătate a secolului XX. A fost episcop în Biserica Episcopaliană din Carolina de Sud, încă din 1979, slujind în acest oficiu până în 1994.
A dovedit de-a lungul anilor de slujire mult devotament și competență (a fost ordinat în 1955). Spirit cutezător și vizionar, Beckham a reprezentat un punct de reper pentru teologia contemporană, dar și un model de slujire. Nu s-a sfiit niciodată să proclame adevărul, deși a făcut-o cu o gentilețe părintească. Predicile lui erau savurate de mulți ascultători, iar intervențiile lui în spațiul public erau întotdeauna binevenite. Cam în aceeași sferă se include și celebra sa carte: The Second Reformation, publicată în 1995.
Devenită clasică încă de la finele secolului trecut, lucrarea menționată a ajuns pe mesele multor slujitori dar și studenți de la teologie. Degrabă a intrat ca și material bibliografic la cursuri de ecleziologie, dar nu numai. Cred că mulți membrii de rând ai diferitelor confesiuni creștine au citit-o cu nesaț. Scrisă bine din toate punctele de vedere, cartea este reconfortantă și atrăgătoare.
Când Biserica s-a mutat din case în catedrale, o succesiune de paradigme au fost inversate. O comparație între înainte și după ar fi binevenită. Să-l urmărim pe autor…
- închinarea n-a mai fost participare, ci observare;
- creșterea n-a mai fost multiplicare, ci adăugare;
- ucenicizarea n-a mai fost pregătire pe teren, ci pregătire în sala de clasă;
- viața trupului nu a mai avut un specific al ei, ci a devenit simplă apartenență la o instituție;
- îmbrăcarea cu putere a rămas, dar nu cu puterea lui Dumnezeu, ci cu cea a omului;
- clădirile și-au pierdut dimensiunea funcțională, în favoarea celor de locuri sacre de întâlnire;
- cei care studiau Biblia nu mai erau și împlinitori ai Cuvântului, ci doar ascultători ai lui;
- responsabilitatea creșterii copiilor a trecut de la părinți la biserică;
- evanghelizarea nu s-a mai făcut pe strcturi de mergeți, ci pe aceea de veniți;
- apartenența la o biserică a mai încetat să mai însemne producere, ci a devenit consumare;
- conducerea a încetat să mai fie făcută de slujitori chemați, cu daruri pentru aceasta, locul lor fiind luat de lideri de profesie.