Ștefan Câlția este numele lui. Născut în Brașov (1942), mutat la doi anișori în Făgăraș, cu studii în artă la Timișoara și București, va deveni unul dintre cei mai apreciați pictori români. Fost student de-al lui Corneliu Baba, pictorul Câlția este receptat pe plan internațional pe picior de egalitate cu Brâncuși. A primit o sumedenie de premii și are deja nenumărați ucenici.
În opinia lui Dan C. Mihăilescu, Ștefan Câlția este un sangvin melancolic și-un coleric fantast, deopotrivă contemplativ și om al urgenței ziditoare. Un alcătuitor de himere care vin de niciunde îndreptându-se spre nicăieri, levitații funambulești, încremeniri clovnești și metamorfoze halucinante. Iată o personalitate complexă, chiar labirintică. Apropierea de artist înseamnă în primul rând apropierea de un mare om. Franc și subtil în același timp, interviurile cu pictorul stau drept mărturie.
Într-un interviu acordat ziarului Jurnalul Național (3 martie 2011) el spunea: Sunt doar un meseriaș, un meșteșugar bun. Fiecăruia dintre noi ni se dă o bucățică de pământ pe care trebuie să o lucrăm. Tot ce mi s-a întâmplat a fost firesc. Aparțin unei lumi, unei profesiuni, în care există nevoia de a reconstrui aceste lucruri pentru cei din jur. De a le povesti. Nu mă aștept ca noi să fim marea cultură. Dar să fim. Nu tot timpul să fie ca un geamăt, un început. Singurii de care nu trebuie să ne ocupăm sunt geniile. Dacă o țară are mulți pictori meseriași, are șansa să apară și un geniu.
Vă las în compania acestor ultime rânduri. Mi-ar place să nu scăpați din vedere extraoridinarul simț al măsurii al lui Ștefan Câlția. Ce lecție… ce mostră de generozitate.
Foarte interesant dialogul dintre personaje si fundal, felul in care personajele traiesc in suspensie. Se departeaza mult de compozitia clasica. Are ceva din Dali (dar nu caracterul).
Da, dragul meu.
Ștefan Câlția are o notă suprarealistă în picturile sale, deși într-o manieră inedită. Majoritatea lucrărilor sale se inspiră din folclorul românesc și sunt exprimate printr-o candoare aparte. Reveria și spiritualitatea își dau mâna în opera lui; observă cum mai toate personajele sunt dominate de spațiul infinit al cerului…
E devreme, poate prea devreme. Încetișor, îmi beau cafeaua și mă prefac lovit de aburul fierbinte a unui Starbucks, băut parcă altădată. Dar nu e Starbucks. Nu e nici măcar fierbinte. E cafea făcută cu apă rece, în dulce spirit post-modern. Un vecin ascultă coloana sonoră de la Moulin Rouge iar acordurile pătrund în cameră prin geamul larg deschis înaintea căruia stau la birou. Ce mai, scena e așezată.
Ademenit de articolul dumneavoastră și mai apoi de cel al lui Dan C. Mihăilescu, îl descopăr întâia dată pe Ştefan Câlţia. Cu adevărat lucrările lui fac cât mii de cuvinte. Suntem purtați întâi în lumea basmului de încercarea pictorului de a ne demonstra că bătrân nu e omul cu păr cărunt, bătrân e-acela care-a uitat să viseze, cel a cărui imaginație iese la joacă doar noaptea în timpul somnului, generând crâmpeie de vis ce se pierd deodată împreună cu primele raze ale soarelui. Dar această incursiune în lumea fecioarelor ce sunt purtate de unicorni este doar momeala pe care o-nfășcăm și ne-apropiem întrebători, intrând într-o lume în care omul și bestia par a fi întovărășiți. Locul unicornului e luat pe rând de pește, amfibian, cal, ba chiar de puternicul bivol (în „Coșul cu sânziene”). Te-ntrebi dacă nu cumva „muza” pictorului bucureștean e chiar Grădina de la-nceput, locul facerii ființei umane. Nu e. Cu sârg și mare artă, în simțământul Eclesiastului, găsim că omul și bestia au aceeași soartă. Dar asta nu ne-mpiedică să visăm mai departe, pentru că la Ștefan Câlția, îngerii vând… aripi.
Intenționez să-mi achiziționez și eu o pereche de astfel de aripi dar nu ca să zbor departe. Mi-e drag unde sunt; dar parcă e-un pic prea cald pe-aici…
Răzvan.
Mă bucur că ți-am prilejuit această întâlnire. Da, Ștefan Câlția merită atenția noastră pentru o sumedenie de motive. În ultima vreme presa și televiziunile naționale au fost cu ochii pe el.
Analiza ta îmi place. Are emoția și savoarea primei întâlniri. Îți doresc să ai parte mereu de astfel de momente. Fii binecuvântat!
Sunt si nu sunt de acord cu tine. Eu pot sa spun ca am avut multe de invatat de la unii omaeni, dar contextual si pe paliere diferite. Adica la unii admiram moralitatea, la altii cinstea, la altii puterea si stilul de munca, la altii iar profunzimea si asa mai departe. Nu cred intr-un model unic, asta clar, dar cred ca e o idee buna sa admiri diferite personalitati (nu publice), in acele parti care sunt intr-adevar demne de admirat. Alin.
Nici eu nu cred că există un model unic. De fapt există, dar acela e Hristos. Și eu admir ceva anume la o anumită personalitate (publică sau nu).
Fii binecuvântat!