Duminică în ritm de marș vienez

D

La 25 septembrie 1849 se stingea Johann Strauss tatăl, unul dintre cei mai mari compozitori ce i-a cunoscut umanitatea. Azi e duminică, zi de sărbătoare și relax, prin urmare o scurtă evocare poate fi chiar binevenită.

Născut la Viena în 1804, destinul acestui copil avea să fie marcat de multă suferință. Pe când avea doar șapte anișori își pierde mama, o dramă pe care o va resimți de-a lungul întregii vieți. Apoi, ca și cum nu ar fi fost deajuns prima despărțire, la 12 ani își pierde și tatăl. Acesta este găsit înecat în apele Dunării iar istoricii vorbesc tot mai convinși de o sinucidere. Rămâne în grija unui croitor, Anton Müller, care-l dă ucenit la o legătorie de cărți. În timp ce-și duce la bun sfârșit ucenicia (pe care o finalizează în 1822), își face și studiile, dar învață și la vioară.

După ce cântă o vreme într-o orchestră locală, își găsește în sfârșit locul într-un cvartet cu coarde cunoscut drept Cvartetul Lanner. Aici s-a simțit pentru prima dată în elementul lui, util și încântat ce ceea ce făcea. Cu timpul, acest cvartet a devenit o orchestră de coarte (în 1824), iar Strauss devine dirijor-adjunct al ei. O nouă etapă, de data aceasta pedagogică, este atinsă. Probabil datorită vanității dirijorului-prim și a notorietății ce-o căpătase mica orchestră, este nevoit s-o părăsească în anul următor, fondându-și propria formație. Acesta este momentul independenței artistice și care, oarecum normal, va declanșa marea perioadă compozițională.

Începând cu acest moment Strauss începe să compună masiv. Este preocupat în special de muzica de dans, cu care are un succes teribil. Dovada indirectă a acestui succes este rivalitatea fățișă a fostului său coleg (dirijorul-prim al orchestrei precedente, Joseph Lanner), o rivalitate care însă nu a avut consecințe ostile. Deși declarată, această urmărire reciprocă dintre Strauss si Lanner i-a stimulat pe cei doi într-un mod constructiv.

Strauss devine destul de repede unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți compozitori, valsurile lui fiind din ce în ce mai răspândite. Împreună cu orchestra va face o serie întreagă de turnee în Germania, Olanda, Belgia, Anglia și Scoția. În acea perioadă a compus cea mai cunoscută piesă a sa: Marșul lui Radetzky. Încununarea unei activități extraordinare a fost formarea fiului său cu același nume (1825-1899). Acesta din urmă va devni celebru prin compunerea a peste 140 de valsuri, dintre care cel mai cunoscut pare a fi Dunărea albastră.

Să încercăm câteva aplicații. Prima: o copilărie traumatizantă (pierderea părinților) nu impietează în mod decisiv asupra talentului și a notorietății de mai târziu. Doi: primele ipostaze artistice deși incomode și pasagere au fost necesare în traseul vieții. Desigur că fazele inițiale au fost (și trebuiau) depășite, dar în țesătura biografică era neapărat nevoie de ele. Trei: adversitățile ascut în bună măsura talentul și-l cizelează. Singur pe lume (sau în artă) ești condamnat la mediocritate. În fine, patru: succesul este cu atât mai mare cu cât există și un succesor. Investiția în copii este o lecție de viață ce-o învățăm de la Strauss-tatăl.

(Sunt convins că dvs. veți face o mulțime de paralele cu alte biografii, ale altor personalități. Vă asigur că și eu, în timp ce scriam, mă gândeam la câteva)

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.