O carte s-a închis!

O

download

Azi întoarcem ultima filă a unei cărți. Se numește „Anul 2016”. Nu vă place titlul? Din păcate nu putem schimba nimic. Suntem obligați să-l păstrăm pentru că reflectă cel mai bine conținutul. Dar mai este ceva, poate mult mai trist. Nu numai titlul nu-l putem schimba, dar nici cuprinsul acestei cărți. Toate rămân înghețate așa cum au fost, atinse parcă de gerul acestor zile.

Așezată pe noptiera vieții, cartea Anul 2016 rămâne tăcută și solitară. Ne privește pieziș, uneori ne șoptește ceva inperceptibil și depune mărturie. Se simte stăpână pe câteva sute de zile din viața noastră, pentru că le descrie în cel mai mic detaliu. La rândul nostru, fiecare dintre noi, încercăm s-o ocolim cu privirea. Am vrea s-o tartăm ca pe un obiect obișnuit, ce pe una dintre celelelate cărți ce ne-au căzut în mână. Dar parcă nu putem. Amintiri dragi parcă se agață de inima noastră, aducând odată cu ele un zâmbet discret. Dar și amintiri usturătoare ne străfulgeră mintea, acele clipe ce le-am fi anulat înainte să se întâmple. Suntem mistuiți de sentimente contradictorii, de nostalgii și frustrări.

Cu emoție o luăm și-o așezăm la locul ei în bibliotecă: după un alt volum, intitulat „Anul 2015”. Le privim de-acum împreună, scrutând și spre cele anterioare: 2014, 2013 ș.a.m.d. Raftul devine tot mai mic, volumele se înmulțesc, iar spațiul e tot mai insuficient. Ne îngrijorăm oarecum, dar totuși ne facem curaj. O altă carte ni se deschide în față. Va avea același număr de pagini și același personaj. Se va numi „Anul 2017” și vom tot scrie și citi la ea până la sfârșit.

Ce-ar mai fi de spus, la ceas de cumpănă?! Dacă nu mai putem schimba nimic în carte, am face bine să ne schimbăm pe noi. Cele de care ne este rușine să le lăsăm trecutului, iar noblețea să ne fie straiul pentru anul ce vine. Relațiile frânte și șansele ratate care ne dor să le îngropăm cavalerește, iar noile părtășii construite cu înțelepciune să ne însoțească de acum înainte. Să fie cartea cea nouă mai bogată în conținut și să corectăm în ea ceea ce n-am fost în stare să facem în aceasta. Experiența acumulată să ne slujească drept avertisment și încurajare, iar harul lui Dumnezeu să ne fie înmulțit. Ochiul care lăcrimează nostalgic după 2016 să-l însoțeacă pe cel care scânteiază încrezător după 2017. Sfârșit și început bun să ne dea Dumnezeu milostivul!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.