Poate cea mai ponegrită zi, față de care avem cele mai multe reclamații este ziua de luni. Debutul săptămânii pare a fi de fiecare dată anevoios și ezitant. Ba una, ba alta. Ne împiedicăm în fleacuri, trăim stări contradicotrii, nu avem determinare. Mai toți de plângem de inadecvare, de ineficiență și, în utltimă instanță, de inutilitate. Și totuși, pe vremuri pare să nu fi fost așa. Un proverb galez spune că lunea este ziua cheie a săptămânii. Oarecum în funcție de această zi vor decurge toate celelalte din săptămână.
Dar să ne întoarcem la dominanta negativă, să zicem așa. Cineva spunea că lunea reprezintă un mod îngrozitor de a-ți petrece o zi din șapte. Alții au defiiniții mai elaborate: Uneori merită să stai mai curând în pat lunea, decât să risipești restul săptămânii încercând să deslușești înțelesul zilei de uni. (Dan Salomon)
Mult mai ironic este Ambroise Bierce care spune: Luni este un substantiv. În țările creștine, ziua de după campionatul de baseball. O definiție la limita depresiei ar fi: În diminețile zilei de luni ajung mereu la convingerea că toți oamenii sunt niște ticăloși. (H. Allen Smith). Boemul ar spune: Un dependent de muncă este un individ a cărui distracție preferată este dimineața zilei de luni. (Gil Stern)
Iată cum ziua de luni este cea mai anevoioasă. Ne urnim greu, cu ezitări și rețineri, pentru a ne reveni cât de cât în următoarele zile ale săptămânii. Dacă duminica a reușit să rupă ritmul cotidian, atunci replierea de lunea poate să fie destul de dureroasă. Dar, nici să trăim toate zilele cu aceeași atitudine sau la aceeasi intensitate nu este în regulă. Trebuia să fie o zi cu care să se înceapă săptămâna. Să o prefacem totuși într-o zi plăcută și nobilă.