Dacă tot am vorbit despre problema imaginii, ar fi timpul să facem un pas mai departe. Imaginea Parisului stupefiat în fața atacului terorist, ridică o întrebare mult mai profundă: Liberi să credem sau liberi să spunem orice despre credința celuilalt? Pentru a fi mai specifici: Oricine, oricând și oricum poate să satirizeze simboluri religioase? Oare libertatea nu poate fi pervertită prin exces, așa cum se întâmplă cu alte valori sau virtuți?
Țările civilizate (și implicit democratice) apără dreptul oricărui om la credință. Fiecare își poate alege „formula religioasă” în numele căruia să trăiască sau sub care să figureze măcar formal. Îngrădirea acestui drept constituie o încălcare a legii, iar faptul acesta ne conferă un anumit confort. Însă, în lumina ultimelor evenimente, ar trebui să înțelegem și altceva: nimeni nu este (sau nu ar trebui să fie) atât de liber încât să parodieze crezul altuia. Gesturile tragice se nasc tocmai din aceste libertăți gratuite.
Mântuitorul spunea că vom cunoaște adevărul și adevărul ne va face liberi. Este libertatea care vine prin cunoaștere, nu prin nonșalanță. A fi militant de pe poziții neutre poate duce la un sarcasm fără margini. Mi-e greu să cred că un creștin practicant s-ar fi putut „juca” atât de îndrăzneț cu simboluri islamice atât de „tari”. Dar atunci când tu nu crezi în nimic, atunci când afinitățile tale religioase nu au nicio consistență, îți vine atât de ușor să bagatelizezi crezul altuia.
Desigur, o spun a doua oară, deplâng evenimentele tragice de la Paris. Excesul nu se corectează cu arma, așa cum libertatea nu se dă cu forța. Dar, cu tot dramatismul situației, poate învățăm să ne repliem mai bine pe calapodul lumii în care trăim. Prudența și respectul n-au ucis niciodată libertatea. Ar trebui să le exercităm mai bine și mai înțelept. Concepte devenite clișeu ar trebui reașezate în matca lor, iar semantica unor termeni restabilită.