„Lămpile s-au stins în întreaga Europă”

L

Sintagma îi aparține lui Edward Grey, secretarul pentru Externe al Marii Britanii. A fost rostită într-o noapte a anului 1914 când privea luminile de la Whitehall, iar între Anglia și Germania izbucnise războiul. N-o să mai apucăm să le vedem aprinse – a continuat el resemnat. După cum știm, se declanșa în acea noapte Primul Război Mondial, o conflagrație cu serioase urmări până în zilele noastre.

Grey n-a fost singurul îngrijorat la acea vreme. Bunăoară, la Viena, marele scriitor satiric Karl Kraus se pregătea să strângă documente și să denunțe războiul într-o dramă-reportaj de 792 de pagini pe care a intitulat-o Ultimele zile ale umanității. Amândoi vedeau războiul drept sfârșitul lumii. Nu erau singurii care aveau această percepție, doar că luările lor de cuvânt au avut ecou până la noi.

Deși lumea a supraviețuit acestui război (ba chiar i-a oferit continuiate prin cel de-Al Doilea), edificiul civilizației secolului XIX s-a prăbușit. Eric Hobsbawm spunea pe bună dreptate: „Acest secol a fost marcat de război. A trăit și a gândit în termenii războiului, chiar și atunci când tunurile tăceau și bombele nu explodau. Istoria lui și, mai exact, istoria lui inițială de prăbușire și catastrofă trebuie să înceapă cu războiul mondial de trezeci și unu de ani.”

Iată analize avizate asupra unei perioade recente. Răvășită de războaie și tensiuni sociale, Europa cea iluminată cu secole înainte se întunecă. Metafora cu lămpile mi se pare de o expresivitate istorică. Acum, în secolul XXI, avem dreptul să ne întrebăm dacă luminile se aprind din nou. Va fi acesta un secol altfel?! Iată o întrebare sâcâitoare. Și dacă va fi altfel, în ce fel se va întâmpla lucrul acesta?! Să fi avut oficialul englez dreptate pe termen lung?! Situația rămâne incertă. Am trecut dintr-un secol în altul pe fondul multe conflicte. Nu suntem într-un război mondial, dar suntem cu siguranță într-o perioadă în care tensiunile se întețesc iar instabilitatea crește. Să fim atenți la semnele vremurilor și să ne întrebăm, firește, în ce măsură suntem pregătiți să le facem față…

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.