Noțiunea de lagăr destinat internării civililor apare în 1896 în Cuba, când armata spaniolă inițiază „reconcentrarea” populației rurale pentru a izola independenții, și în 1900, în timpu războiului burilor, englezii grupând în această formulă populațiile afrikaander. Războiul din 1914-1918 este prienic creșterii numărului lagărelor – lagărele de prizonieri de război, lagăre de ostatici civili, lagăre de persoane mutate din țările lor. Cu toate acestea, Rusia este țara în care, odată cu începutul războiului civil, apare lagărul de concentrare în accepțiunea în care acest termen va marca secolul XX și cu care nici ocna țaristă – câteva zeci de mii de deținuți condamnați de justiție pentru iinfracțiuni de drept comun – , nici lagărele de internare, apărute în democrațiile și regimurile autoritare în momentele de criză acută, nu se pot compara.
(Dicționarul comunismului,
Stephane Courtois (coord.), Polirom, Iași, 2008, p. 560)