Născut în 1888, fusese al patrulea dintre cei șase fii ai lui Dimitrie și Ana Trifa. A fost precoce și cuminte. După primii ani de școală (în localitatea natală, Certege), urmează gimnaziul din Beiuș – o școală cu prestigiu la vremea aceea. Urmează teologia (la Sibiu) și, începând din 1910, devine învățător în localitatea Vidra de Sus, satul natal al lui Avram Iancu. În 1911 se căsătorește cu Iuliana Iancu, nepoată a marelui Avram Iancu. În același an este hirotonit preot (la Vidra). Totul părea frumos, previzibil, promițător.
Însă, în familia preotului Iosif Trifa – pentru că despre el este vorba – necazurile abia începeau. Întâiul născut, o fetiță pe nume Olimpia, moare la cumpăna primului an de viață (în 1912). Speranța renaște odată cu venirea pe lume al celui de-al doilea copil: Titus-Gheorghe (în 1914). Bucuria e însă scurtă: înainte să împlinească un an, micuțul se sitnge. Tot atunci începe și Primul Război Mondial, adică ani de spaime și suferințe pe bătrânul continent. În 1916 i se naște al treilea copil, tot un băiat, pe care-l numește tot Titus-Gheroghe. Acesta e singurul vlăstar rămas în viață. În 1918, după ce ecourile războiului se vor fi stins, vine pe lume o fetiță de o drăgălășie aparte: Augustina. De câtă mângâiere să fi avut parte inima acestor părinți cu inimă aleasă!
Examenul cel mare însă abia acum bătea la ușă. Imediat după război, într-o Europă care încerca să-și vindece rănile, izbucnise teribila gripă spaniolă. Aceasta ucisese mai multe vieți omenești decât conflagrația însăși. Dar cine s-ar fi gândit că teribila pandemie va ajunge până în vârf de munte?! Și iat-o, lovind în trupul cel mai plăpând al familiei: Augusina. Încă nu împlinise un an și trăgea să moară, sub ochii neputincioși și plânși ai părinților. Imediat după îmbolnăvirea fetiței, mama – Iuliana – a fost și ea contaminată. Puterile celei care trebuia să-și îngrijească fetița slăbeau de la o zi la alta. Tatăl avea în față o dublă suferință, simțind pentru fiecare o durere aparte. Veni și ziua cea grea: slăbită extrem, Augustina închise ochii pentru totdeauna. Se făceau pregătiri pentru funeralii. Și, înainte cu o zi de eveniment, într-o suferință greu de descris, soția-mamă Iuliana plecă și ea. Pe atunci fiul Titus-Gheorghe avea trei anișori. Ne putem întreba, emoționați, cum vor fi arătat ochii lui curați și speriați privind spre cele două sicrie…
Dar, la fel de bine, ne putem întreba ce va fi fost în sufletul biciuit de încercări a lui Iosif Trifa. A decis să-și înmormânteze fiica și soția cu aceeași slujbă. Le-a plâns pe amândouă deodată și a trăit, probabil, cel mai dureros moment al vieții sale. Pandemia de gripă (spaniolă) i-a smuls de la piept singurele feminități ale familiei: una inocentă prin vârstă (Augustina), cealaltă inocentă prin sfințenie (Iuliana).
Ce a urmat? Îți vine să crezi că… nimic. Dar nu-i adevărat. Iosif Trifa va deveni, în următorii ani, un slujitor al altarului și-al amvonului de mare influență. De asemenea, va fonda ceea ce cunoaștem în România sub numele de „Oastea Domnului”, o mișcare de înnoire din cadrul Bisericii Ortodoxe. Vor urma ani de o dedicare fără precedent și de o recoltă spirituală de mari proporții.
M-am gândit că, în aceste vremuri, asemenea exemple ne-ar prinde bine. Acum când Coronavirusul devine tot mai agresiv, să ne încurajăm gândindu-ne că este viață și dincolo de el. Printre lacrimi, dacă pe aici e drumul, dar există speranță.