Ceea ce îmi face bucurie în comuniunea cu celălalt nu e ceea ce îmi dă deosebit de el însuși, ci el însuși prezent în tot ce-mi dă. Persoana însăși e viață pentru altă persoană. Totuși, în această dăruire reciprocă persoana nu se confundă cu cealaltă persoană. În acest caz, n-ar mai avea bucurie una de alta. Dacă în existența supremă n-ar fi această bucurie a dăruirii reciproce dintre Persoană și Persoană existența supremă n-ar fi o existență a bucuriei, o existență desăvârșită.
Neconfundarea, dar și îmbogățirea reciprocă a persoanelor umane, se datorează deosebirii între persoane, cu toată intimitatea realizată între ele. Ele sunt deosebite în așa măsură, că niciodată una nu ajunge să trăiască bucuri, durerea, înțelegerea celeilalte la fel cum le trăiește aceea. Dar tocmai faptul că altul trăiește durerile și bucuriile mele într-un mod deosebit de cum le trăiesc eu îmi sporește bucuria și îmi micșorează durerea și, în general, îmi sporește viața. Fiecare participă la viața spirituală a celeilalte, dar o trăiește în mod propriu. În aceasta se arată totodată angajarea reciprocă. Sufăr uneori pentru altul poate mai mult decât suferă el pentru sine, tocmai pentru că prin fața lui naște în minte simțirea unei suferințe mai mari decât poate o are el de fapt. Și aceasta îl umple de o mai mare mângâiere. Îl înțelegem totuși pe celălalt ca pe un om asemenea nouă căci, deși nu trăim ca el însuși viața lui, trăim în comun cu el viața lui în mod dublu. Numai așa ne îmbogățim și ne întărim spiritual relația cu fiecare, dar nu ne confundăm. Setea acestei îmbogățiri și întăriri nesfârșite întreține dorința de a cunoaște pe toți oamenii și de a ajunge la maximă comunicare în Dumnezeu cu toți.
Aceasta arată că suntem făcuți ca ființe nemuritoare, căci în viața pământească nu putem ajunge la comunicarea cu toți, dar nici la capătul comunicării cu vreuna dintre persoane. Comunicarea desăvârșită cu toți va fi una cu Împărăția cerurilor. Toți vom fi transparenți tuturor; viața fiecăruia va fi plină cu a tuturor. Și Dumnezeu însuși ne va fi atunci deplin transparent și propriu tuturor. Atunci vom avea fiecare toată viața pe care o putem primi ca oameni de la Dumnezeu prin toți. Fiecare va purta în sine, în felul său, viața tuturor și, prin ei, a lui Hristos.
Natura umană va actualiza atunci, prin persoanele umane, toate resursele ei de iubire interioară din iubirea ce-i vine din Ființa dumnezeiască, Care-Și trăiește iubirea în Persoanele Sfintei Treimi.
(Din Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, de Dumitru Stăniloae, 1987, republicată: Basilica, București, 2013, pp. 98-99)