Omul este creat ca să-L laude, să I se închine și să-I slujească lui Dumnezeu, Domnul nostru, și, prin aceasta, să-și mântuiască sufletul; iar celelalte lucruri de pe fața pământului sunt create pentru om și ca să-l ajute în urmarea menirii pentru care este creat. Prin urmare, omul trebuie să se folosească de ele în măsura în care slujesc menirii sale și să se lepede de ele în măsura în care-i sunt o piedică în calea acesteia. De aceea, trebuie să devenim indiferenți față de toate lucrurile create, în tot ce este îngăduit libertății liberului nostru arbitru și nu-i este oprit. În așa fel încât să nu iubim și să nu vrem, în ceea ce ne privește, mai mult sănătatea decât boala, bogăția decât sărăcia, cinstea decât ocara, viața lungă decât cea scurtă, și așa mai departe despre toate celelalte lucruri, ci să dorim și să le alegem doar pe acelea care ne călăuzesc spre menirea pentru care suntem creați.
Cuvinte de învățătură din Exercițiile spirituale ale lui Ignațiu de Loyola. Firul roșu al gândirii ignațiene este să corespundem menirii pentru care am fost creați. Avem o singură șansă, o singură viață pământească în care putem dovedi ascultare. Acest fel de a privi lucrurile ne conduce la o anumită urgență și responsabilitate. Nu ar trebui să ne fie totuna cum trăim și cum ne raportăm la ceilalți.
Deși scrierile lui Ignațiu sunt elogiate excesiv de o anumită parte a creștinătății și renegate de o alta, cred că un echilibru ar fi binevenit. Cred că ar trebui să privim dincolo de cerințele în sine și să prindem sensul de bază. Mai marele mișcării iezuite a dorit să ne învețe despre detașare. A încercat să transmită celor din jur un mod de viață dezlegat de cele pământești și lipit în mod exclusiv de Dumnezeu. În principiu vorbind, este chiar învățătura de care avem nevoie într-o vreme atât de tumultoasă.