Cam acesta ar fi supranumele omului (post)modern. Potrivit definiției oferite de Jean-Claude Guillebaud, acesta „este individualist, este independent de toate apartenențele sale culturale sau sociale.” O astfel de supremație se sprijină pe teoriile utilitariste mult șlefuite de-a lungul timpului. În spiritul acestora, există un factor economic perfect rațional în societatea noastră, ca un vârf de lance care străpunge aerul oferindu-ne direcția necesară. Toate celelalte elemente se clasează pe poziții secundare în raport cu marele deziderat. Dar tristețea abia acum începe. Morala însăși a devenit o trenă a umanității în plin avânt. Ea a fost expulzată din câmpul cugetării (J.-C. Guillebaud), fiind transformată într-o de etică rațională, modernă și autonomă. Aceasta din urmă – după cum sublinia Monique Canto-Sperber – „nu mai avea nimic de-a face cu religia definită ca autoritară, paseistă, heteronomă”, iar „individul modern este împlinirea unui proces necesar și univoc de emancipare.”
Pe scurt, asistăm la decăderea sugerată de Isus. Celelalte lucruri (pământești, materiale) sunt căutate cu o pasiune bolnăvicioasă, în vreme ce Împărăția lui Dumnezeu cade în derizoriu. Vremelnicia capătă o valoare superioară în raport cu veșnicia; materialul în raport cu spiritualul. Trăim o răsturnare nefastă a valorilor, iar faptul acesta pare a nu mai speria pe nimeni. Ne complacem în așa-numita criză acceptată (J.-C. Guillebeaud) din care pare că nu mai vrem/putem să ieșim. Transcendența îngenunchează în fața imanenței prost înțelese, în vreme ce economicul pare salvarea definitivă. Tot mai mulți semeni de-ai noștri se reprezintă pe ei înșiși prin ceea ce au și nu prin ceea ce sunt.
Oare ne vom da seama că suntem pe un drum greșit? Putem oare cultiva semințe din care să culegem, apoi, alte roade? Răspunsul pe care-l pretinde aceste întrebări nu poate fi (doar) teoretic. El trebuie să ne atingă în mod definitiv, să ne transforme și să ne ilumineze. Or, pentru ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie de o ancorare în absolut, de un punct fix de sorginte divină. În definitiv, ar trebui să ne cuibărim sub bolta revelației, recurgând la dimensiunea ei scrisă (Biblia). În felul acesta vom conștientiza lucrarea lui Hristos pentru fiecare dintre noi, dar și toate responsabilitățile care decurg de aici. Vom redescoperi primatul credinței asupra tangibilului și al caracterului asupra interesului. De fapt, vom reașeza prioritățile așa cum au fost la început și-L vom cunoaște pe Dumnezeu mult mai bine.