Din ce mi-am plămădit nestăvilita nebunie de-a trăi
Vârtejul meu de-avânt și dulcea sete de-a juca,
Când din pământ sorb numai fiere?…
Când văd mormintele șirag încoronate
Cu iederă ca niște frunți de-nvingători cu lauri
De ce-mi hrănesc scânteia mea de râs, de nu se stinge?
Și când cutreier blestematele ogoare, ce minune
Mă-mbată de visez că eu pășesc pe bolta unui cer?
(Lucian Blaga)