Zilele de așteptare s-au scurs. Prima, a doua, până la a zecea. Răstimpul dintre Înălțarea lui Isus și pogorârea Duhului a fost poate cea mai grea probă a uceniciei. Zece zile în care Isus nu mai este (fizic vorbind), dar nici Duhul nu Și-a făcut (încă) apariția. E un timp al încercării, o perioadă în care toate abilitățile spirituale ale ucenicilor erau puse pe cântar. Sunt zile în care trăiau doar din făgăduința lui Isus. Nu se puteau bizui nici pe experiență (nu mai trăiseră încă Cincizecimea), nici pe inteligență (evenimentul scăpa imaginației). Erau captivi în mod definitiv promisiunii hristice, erau totalmente dependenți de ea.
Nu e simplu să trăiești exclusiv în orizontul făgăduinței. Și totuși, nimic nu egalează bucuria împlinirii ei. Când sunetul acela teribil a scrutat Ierusalimul, când ucenicii au început a vorbi în limbi noi, iar trecătorii s-au adunat, așteptarea va fi luat sfârșit. Era momentul în care Dumnezeu cobora prin Duhul Sfânt, preluând viețile ucenicilor și născând Biserica Sa. Privind la nuanțe, putem afirma că împlinirea făgăduinței însemna, implicit, împărțirea definitivă a umanității. Unii vor accepta și, mai târziu, vor primi și ei darul ceresc; alții vor respinge în bătaie de joc, refuzându-și marea binecuvântare. Așa cum la întruparea lui Hristos oamenii s-au împărțit în două tabere adverse, la pogorârea Duhului istoria se repetă. Când Dumnezeu se apropie de umanitate, când revelația Sa atinge cote maxime, liberul arbitru este pus în mișcare. Unii aleg într-un fel, alți în alt fel. Nu mai poți rămâne indiferent, nu te mai poți sustrage. În fața evidenței, provocat oarecum de ea, ești chemat să iei o decizie.
Timpul pe care îl trăim e deja propriu-zis mesianic: odată cu pogorârea Duhului Sâfnt a început răspândirea acestuia promisă de profeți. Da, sub ochii noștri, Duhul nu încetează, și încă într-un fel misterios, a se răspândi – spunea H.-I. Marrou. Măcar acum, într-o zi de sărbătoare, să reflectăm cum se cuvine la eveniment. Ceea ce s-a întâmplat într-un chip senzațional în acea zi trebuie să se întâmple, la nivel personal, cu fiecare dintre noi. Plinătatea Duhului este posibilă și de dorit. Isus s-a ținut de cuvânt, dar oare noi ne curățim inimile pentru a-I fi plăcuți?! Bine-ar fi!