Eticheta

vorbirea în limbi

v

Făgăduința împlinită

Zilele de așteptare s-au scurs. Prima, a doua, până la a zecea. Răstimpul dintre Înălțarea lui Isus și pogorârea Duhului a fost poate cea mai grea probă a uceniciei. Zece zile în care Isus nu mai este (fizic vorbind), dar nici Duhul nu Și-a făcut (încă) apariția. E un timp al încercării, o perioadă în care toate abilitățile spirituale ale ucenicilor erau puse pe cântar. Sunt zile în care trăiau...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.