AÈ™adar, pe când era omul în rai, Dumnezeu i-a adus înainte toate animalele È™i i-a poruncit să le pună nume… Dar între toate animalele nu s-a găsit un ajutor egal È™i asemănător lui Adam. Dumnezeu ÃŽnsuÈ™i a trimis atunci peste Adam un extaz È™i el a adormit; pentru ca dintr-un lucru să se facă alt lucru, a venit peste Adam prin voia lui Dumnezeu somnul care nu fusese făcut în rai.
Așa explică Irineu al Lyonului (în Contra ereziilor) narațiunea despre facerea Evei. Un extaz inedit precedă somnul lui Adam, ba chiar îl declanșează. Nu era o euforie naturală, generată de o cauză externă, ci un fel de dar venit direct de la Dumnezeu. Ne putem imagina ceva spontan și intens, o trăire mai presus de fire care anunța un nou moment creațional.
De ce a introdus Irineu această temă – a extazului – nu È™tim. Să fie doar o amplificare hermeneutică a textului Genesei? Probabil! Adormirea lui Adam făcea parte din planul lui Dumnezeu, iar acest lucru nu poate fi pus la îndoială. ÃŽn acest context, simÈ›ind nevoia unei explicaÈ›ii, extazul pare a fi la îndemână. Trăirile puternice acompaniază întotdeauna arătările lui Dumnezeu, iar Adam nu face excepÈ›ie. Îndelunga singurătate sfârÈ™eÈ™te printr-o descătuÈ™are emoÈ›ională puternică.
Dacă a fost aÈ™a cum spune Irineu, ne putem întreba pe bună dreptate cum a arătat extazul de după?! Oare cum au sunat cuvintele Iată, în sfârÈ™it…?! Acesta nu mai era o euforie a adormirii, ci una aducătoare de viață È™i comuniune. Eva a fost creată între cele două extazuri, ca un pisc ce se arată la orizont. O nouă viață ieÈ™ită din mâinile lui Dumnezeu este precedată de un somn providenÈ›ial È™i urmată de bucurie È™i responsabilitate.