Fragmentul ce-l introduc aici trebuie citit cu băgare de seamă. Îi aparține lui Nicolae Steinhardt și se referă la botez. Nota bene: fiind evreu, Steinhardt s-a botezat adult (chiar dacă în rit ortodox, devenind monah). Și încă o precauție: autorul nu justifică o viață trăită în păcat după ce l-ai cunoscut pe Dumnezeu, ci doar prezența latentă a păcatului din noi. Este vorba de acea fire pământească din limbajul paulin, acele instincte nestăvilite ale ființei care ne ispitesc în fiecare zi, cerând fiecare prețul lor. De fapt, este vorba de a-ți trăi credința fără naivitate și fără surogate pseudo-spirituale care nu ajută la nimic.
Și acum, după botez, sunt murdar. Țepușul mai e în ochi, ghimpele în trup, îngerul Satanei mă bate peste obraz (și mi se plimbă psihosomatic în tot locul, ca vodă-n lobodă). Că am să scap de ispite s-a dovedewit o amăgire trufașă, toantă. Nesocotisem 2Cor. 12.7. Dar că Hristos e Adevărul, Calea și Viața cred în mod absolut sărbătoresc. (Jurnalul fericirii, p. 106)
Ce sărbătoare a inimii în mijlocul ispitelor! Nicio lovitură a diavolului nu trebuie să ne doboare în această bătălie spirituală. Să mizăm pe autentic (Adevărul), pe direcție (Calea) și pe esență (Viața). Dacă vom rămâne la toate acestea, adică la Hristos, atunci vom avea sorți de izbândă. Pe de altă parte, dacă vom dezerta din prezența Lui, tepușul, ghipele și îngerul Satanei ne va înfrânge în mod fatal. Fruntea sus, așadar!