La 31 decembrie 1889 se stingea Ion Creangă, unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori români. Născut la 1 martie 1837 într-o familie tipică din Humulești, a intrat în conștiința românilor prin autobiografia Amintiri din copilărie. Prin această fascinantă descriere putem să aflăm o sumedenie de detalii din copilăria scriitorului, dimpreună cu peripețiile acelei vârste.
În anul 1847 începe școala pe lângă biserica din satul natal. Fiu de țăran, este pregădit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern care, la rândul său, îl duce pe valea Bistriței, la Broșteni, unde-și continuă studiile. În anul 1853 se înscrie la Școala Domnescă din Târgul Neamț, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu. Mama își dorea ca feciorul ei să ajungă preot, așa că nu va trece multă vreme până când va ajunge la Școala Catehetică din Fălticeni. Abia aici apare cu numele de Ion Creangă (până atunci fusese Ion Ștefănescu), pe care-l va păstra pentru tot restul vieții.
După absolvirea seminarului se întoarce în satul natal. Nu va trece multă vreme până când scriitorul se căsătorește, la Iași, cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu. De asemenea, devine diaconul acestuia, iar în anul 1860 i se naște primul său copil, Constantin. În anul 1864 intră la Școala Preparandală Vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. S-a bucurat deîndată de aprecierea maestrului care l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași. Cu această îndeletnicire își va continua Ion Creangă restul vieții și nu cu cea diaconală. Datorită stilului său de viață ce era considerat incompatibil, el a fost exclus din rândurile clerului (la 10 octombrie 1872) pentru a fi totuși reprimit, post-mortem, în anul 1993.
Un eveniment biografic important este întâlnirea cu Mihai Eminescu, în anul 1875. De-a lungul următorilor ani (până în 1883), Creangă își va scrie aproape întreaga operă la îndemnul marelui poet. În acea perioadă vor ieși de sub pana marelui povestitor Capra cu trei iezi, Dănilă Prepeleac, Fata babei și fata moșului, Povestea lui Harap-Alb, Ivan Turbincă, Povestea lui Stan-Pățitul, Povestea unui om leneș, Punguța cu doi bani, Soacra cu trei nurori. A suferit enorm după ce Mihai Eminescu s-a stins și, nu după multă vreme, avea să plece și el.
În însemnările lui Constantin Prangati, „trăsătura dominantă a artei, a creației sale, o constituie talentul narativ, povestirea definindu-se preponderent epic, iar tipologia, etic. Umorul operei izvorăște din viață și se exprimă plenar. Prin opera sa, se înscrie în rândul marilor scriitori ai lumii. Dimensiunea universală este unanim pusă în valoare de J. Boutiere, Silvestri-Giorgi, Luigi Silvani ca și alți cercetători, iar la noi de către G. Călinescu, Zoe Dumitrescu-Bușuleanga, Valeriu Cristea.” (Dicționarul oamenilor de seamă din județul Neamț)
Deși ar fi multe de spus în ceea ce privește viața morală a scriitorului, el rămâne în mintea noastră prin savoarea operei sale. Literatura română ar fi incompletă fără acest nume, arta povestirii ar fi orfană fără un asemenea părinte de seamă. Amintindu-ne de Ion Creangă, prindem și noi curaj de-a povesti dintr-ale noastre, de a împărtăși lucruri memorabile cu cei de lângă noi.