La 21 decembrie 1807 ne părăsea unul dintre cei mai înzestrați compozitori creștini ai tuturor timpurilor: John Newton. De la el ne-a rămas faimosul imn Amazing grace („Mărețul har”), compus când s-a întâlnit cu dragostea lui Dumnezeu, după o viață promiscuă și tumultoasă. S-a născut S-a născut la 4 august 1725 și a avut parte de o mamă credincioasă care l-a scăldat în rugăciune și cântare în primii ani de viață. L-a învățat cele dintâi rugăciuni și a avut grijă să-i vegheze copilăria cu cele mai alese gânduri și dorințe. Din nefericire, răspusă de tuberculoză, această ființă specială se stinge pe când John avea doar șapte ani. Rămas cu tata, care nu avea nici pe departe aceeași însuflețire și aceleași principii ca mama, copilul trebuie să facă față unei vieți aspre și imprevizibile. Cu un tată marinar, veșnic plecat de-acasă și ocupat, John trebuia să ia o decizie în ce-l privește. Cum dorința de aventură atingea cote maxime și nevoile existențiale de asemenea, se îmarcă pe vapor pentru a deveni, în cele din urmă, negustor de slavi. Avea doar 11 ani și deja se orienta spre cea mai murdară și mai profitabilă dintre meseriile vremii.
Rămâne în branșă până anul 1744 când, certat cu disciplina, dezertează. Învățase deja arta navigației și căpătase deprinderi valoroase pentru acea vreme. Acesta a fost momentul când, printr-un context întreg de împrejurări, Newton ajunge să traficheze sclavi negri, în special africani. La început cu timiditate și neîncredere, dar apoi cu înverșunare și sânge rece. Așa cum va recunoaște mai târziu, a fost perioada neagră din existența sa, timpul întunecimii maxime și a trăirii fără Dumnezeu. În bezna păcatului și a rebeliunii, pe când părea că soarta i-a fost pecetluită, iar viața va continua în aceeași notă, bunul Dumnezeu i-a ieșit înainte. Unde? Pe mare. Acolo era locul unde John Newton putea fi găsit cel mai des, aducând sclavi neputincioși și triști, ca parte dintr-o rețea teribil de bine organizată pentru acele vremuri. În anul 1747, într-o noapte adâncă, o furtună uriașă a zdruncinat vaporul cu care călătorea. Tocmai citise Imitatio Christi („Urmarea lui Hristos”) de Tomas de Kempis și fusese atins de spiritualitatea acestui om. În momentele de liniște, când era singur cu el însuși, John se gândea la efemeritatea vieții și la inutilitatea ei. Avea suficientă maturitate pentru a pricepe ce trecătoare-s toate, toate. Doar că, asemenea personalităților puternice, avea nevoie de un șoc existențial. În fața morții, când totul părea pierdut, bărbatul acesta care părea invincibil ia decizii și face promisiunii. Se roagă unui Dumnezeu pe care-l ignorase ani la rând, Dumnezeul mamei lui deosebite. Totuși Îl pune la încercare, Îl imploră să-l salveze în schimbul angajamentului de schimbare. Din nou un târg, dar ce implicații are acest târg.
Dumnezeu e bun cu John. Îl izbăvește din valurile furioase ale mării și-l redă uscatului teafăr și nevătămat. Începând cu anul următor (1755), în casa lui din Liverpool, se dedică exclusiv studiului și rugăciunii. Influențat de frații Wesley și de George Whitefield, adoptă calvinismul moderat („mild calvinism”), părăsind viața veche în favoarea unei devoțiuni totale. Sinceritatea lui, dorința de schimbare și făurirea unui destin nou în Hristos îi acaparează întreaga ființă. Nu dorește să perpetueze nimic din viața veche. Totul trebuie lăsat în urmă pentru a putea lua de-acum crucea lui Hristos și jugul cel bun al mântuirii.
Evoluția lui spirituală este lăudabilă. Așa se face că, în 1764, este ordinat ca slujitor în Biserica Anglicană, la parohia din Olney (Buckinghamshire). În anul 1769, după ce i se alătură poetul William Cowper care se stabilește în Olney, Newton începe întâlnirile de rugăciune de vinerea seara. Îi cere lui Cowper să compună imnuri pentru aceste ocazii care se vor ține fără întrerupere până în anul 1773. A fost o adevărată emulație spirituală și artistică pentru cei doi; un timp în care s-au influențat reciproc în a compune cât mai mult și mai bine. Cu timpul, Newton a strâns toate aceste capodopere: 280 de imnuri ale lui și 68 ale lui Cowper, care vor circula multă vreme în colecția Olney Hymns. Deși „Mărețul har” este cel mai cunoscut, mai există zeci de imnuri traduse în multe limbi de circulație.
Între timp, mai exact în 1750, John Newton se căsătorește cu Mary Catlett, o prietenă din copilărie. Mary purta în suflet o tristețe la momentul căsătoriei, anume grija pentru cele două micuțe nepoate rămase fără tată după moartea cumnatului ei. Tânăra pereche a înfiat cele două fetițe și astfel au devenit copiii lui John și Mary Newton. Au avut o căsnicie reușită și pilduitoare. Împreună, toți patru, s-au dedicat creșterii spirituale și slujirii semenilor. Newton a făcut studii în teologie atingând un nivel academic mulțumitor, a scris și a compus, dar mai ales a predicat și a păstorit. Personalitate complexă și sensibilă, a fost aproape de oameni și de nevoile lor.
Cunoscând asemenea detalii – și multe altele -, ne putem minuna pe de o parte de suveranitatea lui Dumnezeu, pe de altă parte de spiritul de sacrificiul pe care omul poate dezvolta. Alături de alți mari oameni ai credinței, John Newton strălucește și el într-un fel specific. Să nu-l uităm!