Ești încă, zi de zi, printre noi. și cu noi fi-vei cât lumea. Trăiești în mijlocul nostru, alături de noi, pe pământul ce-al Tău e și-al nostru, pe-acest pământ ce L-ai îmbrățișat copil printre copii și osândit printre tâlhari; trăiești cu vii, pe pământul viețuitoarelor care Ți-au plăcut și pe care-l îndrăgești; trăiești o viață neomenească pe pământul muritorilor, poate nevăzut nici chiar de...
Gândul de duminică (10)
Era Dumnezeul-Întrupat. Putea face orice cu o autoritate ce depășește puterea noastră de înțelegere. Era Isus Hristos! Și totuși, Isus S-a rugat. Citesc mărturii despre mari oameni ai rugăciunii și mă entuziasmează. Dar faptul că Fiul lui Dumnezeu S-a rugat mi se pare cel mai interesant lucru ce L-a săvârșit. Spun interesant adică atipic. Dumnezeu se ruga lui… Dumnezeu. Și totuși, se pare...
Învățând de la copii
Spicuiesc mai jos o ipostază din viața Domnului Isus, așa cum este descrisă de Giovanni Papini (Viața lui Isus, Orizonturi, București, 2012). Este vorba de atitudinea Mântuitorului față de copii, o atitudine contestată inițial de ucenici, dar care va avea o valoare didactică pentru noi toți. Făcând un zoom in pe cadrul respectiv, autorul descrie mai întâi atitudinea de fond. Isus iubea cu duioșie...
Cristologie scrisă cu inima
Am citat la Sărbătoarea Învierii din această carte. Acum v-o recomand în câteva rânduri, deși cei care s-au mai întâlnit cu autorul – Giovanni Papini – știu la ce să se aștepte. Celebrul enciclopedist italian (invidiat ani buni de Mircea Eliade), s-a aplecat asupra biografiei lui Isus cu o oarecare disperare. O frângere a inimii, o scriitură care pare a-și mântui în primul rând...
Hristos a înviat!
Soarele nu se înfiripase încă asupra zilei, care pentru noi e Duminică, dar femeile o și porniseră către livadă. Ci pe dealurile Răsăritului, o nedejde albă, ușoară ca răsfrângerea licărită a unui țărm smălțat cu crini și argint, urca domoală în zvăcnirea stelelor, biruind tot mai semeață scânteierea și clipocirea nopții. (…) Femeile umblau cufundate în jalea lor prin revărsarea adiată a...
Cristologie la firul ierbii
Paul Johnson este un autor tot mai îndrăgit și în România. O parte din cărțile lui – precum Intelectualii; O istorie a lumii moderne; Creatorii; O istorie a evreilor – au dobândit deja o anumită notorietate. Cu bucurie semnalez o nouă apariție editorială ce-i poartă semnătura: Viața lui Isus povestită de un credincios (Humanitas, 2012). Am postat AICI un fragment din carte în euforia...
